COMUNICAT DE PRESĂ USR şi-a desemnat candidatul la Primăria Piatra-Neamţ

Adunarea Generală a filialei USR Piatra Neamț a ales, la finalul săptămânii trecute, candidatul intern pentru funcția de primar al municipiului Piatra Neamț, după patru dezbateri tematice unde candidații și-au putut expune proiectele. După ce a primit votul majorității colegilor, Marius Ioan Irimia va fi candidatul USR Piatra Neamț.

COMUNICAT DE PRESĂ USR şi-a desemnat candidatul la Primăria Piatra-Neamţ„Îl felicit pe Marius Irimia pentru că a câștigat încrederea colegilor și pentru modul în care și-a pregătit programul și l-a prezentat la dezbaterile interne. Este un coleg valoros și va fi un candidat puternic. Alegerile locale sunt tot mai aproape, astfel că în perioada următoare vor avea loc multe astfel de evenimente în interiorul USR Neamț. Vom avea candidați în toate orașele și în cea mai mare parte a localităților din mediul rural. USR va crește mult până la alegerile locale. Lansez din nou invitația tuturor nemțenilor care doresc să se implice alături de noi în comunitățile din care fac parte: nu stați deoparte, doar implicându-vă direct puteți contribui la dezvoltarea unei comunități”, a declarat deputatul Iulian Bulai, președintele USR Neamț.

COMUNICAT DE PRESĂ USR şi-a desemnat candidatul la Primăria Piatra-NeamţMarius Ioan Irimia, candidatul USR la Primăria Piatra Neamț, are 38 de ani, este căsătorit și este tatăl unei fetițe de 7 ani. De profesie inginer silvic, Marius Irimia este absolvent al Facultății de Silvicultură din Suceava, iar din anul 2007 lucrează în cadrul Administrației Parcului Natural Vânători Neamț, unde s-a specializat în protejarea mediului, promovarea turismului și crearea hărților digitale.

„Sunt foarte bucuros că într-un timp relativ scurt am reușit să-mi conving colegii de filială să-mi acorde votul lor, motiv pentru care le mulțumesc. Nu îi voi dezamăgi. Pentru cei care nu mă cunosc, sunt un pietrean care, din când în când, descoperă câte o “comoară”, contribuind astfel la îmbogățirea patrimoniului arheologic al județului Neamț și la completarea informațiilor privind istoria acestor locuri. Sunt un patriot convins, iubesc acest frumos oraș de munte și sunt interesat de protejarea mediului, dar sufăr când văd cum autoritățile locale actuale refuză să promoveze cu adevărat potențialul turistic pe care îl avem. Mă consider un om simplu, serios, perseverent, responsabil, pun suflet în toate lucrurile în care mă implic și știu că împreună cu un grup de oameni bine intenționați putem face o schimbare, schimbarea de care avem nevoie pentru ca acest oraș să devină un adevărat oraș turistic. Eu am considerat că acest grup este USR și voi fi implicat total pentru împlinirea acestui deziderat”, a declarat Marius Irimia, candidatul USR la Primăria Piatra Neamț.

În următoarele săptămâni, filiala USR Piatra Neamț își va definitiva lista pentru Consiliul Local, în timp ce la mijlocul lunii februarie va fi votată și lista de candidați la Consiliul Județean.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident în Piatra Neamț în zona Sălii Polivalente

    Actualizare: ISU Neamț anunță că, în urma accidentului produs în jurul orei 16.00,...

    Iași „Bursierii Sfintei Parascheva”- Zece tineri premiați pentru excelență!

    Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan a premiat, în cadrul Slujbei Liturgice dedicate...

    FOTO. „Ștafeta Veteranilor” a plecat din Piatra Neamț către Iași

    Voluntarii militari și civili nemțeni, din cadrul asociației Invictus România, au preluat ștafeta...

    Ghidul autoexcluderii: Cum funcționează întreruperea accesului la jocuri

    Autoexcluderea îți permite să iei o pauză de la jocurile de noroc și...

    Neamț. Casă din satul Hoisești spulberată de flăcări

    Locuința unei familii din satul Hoisești, comuna Mărgineni, a fost distrusă în întregime...

    Botoșani. Aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă, confiscate în urma unor percheziții

    Polițiștii au confiscat aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă și 300 de...

    Sfânta Cuvioasă Parascheva – tradiții și obiceiuri

    Cuvioasa Parascheva a fost cinstită în Biserica Creștină strămoșească veacuri de-a rândul. Încă...

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...