• Victor Negrescu: „PES Activists România a lansat o campanie în favoarea introducerii salariului minim european și zece idei progresiste pentru reformarea stângii românești“.
  • Județul Neamț a fost reprezentat de Carmen-Elena Nastasă-președinte, Elena Laiu-vicepreședinte, Mihai Irimia- vicepreședinte, Mihaela Toma și Elena Irimia- membri la Forumul Național PES Activists România

PES Activists România a organizat sâmbătă, 18 ianuarie 2020, la Bucureşti, Forumul Național PES Activists România. Tematica aleasă, „Un nou contract social european – 300 de activişti pentru un mesaj de stânga european“, a generat o dezbatere interactivă cu privire la proiectele de politici publice de stânga necesare la nivel naţional şi european.

În contextul propunerilor aflate în dezbatere la ora actuală în Uniunea Europeană, preşedinte-coordonator al PES Activists România, Victor Negrescu, s-a referit la necesitatea introducerii unui salariu minim la nivel european.

„Introducerea unui salariu minim european ar permite angajatului plătit astfel să poată supravieţui cu sumele încasate, ar contribui la reducerea şomajului voluntar şi, în consecinţă, ar degreva bugetele naţionale de anumite cheltuieli, ar permite o distribuţie mai echitabilă a profiturilor la nivel european, şi, nu în ultimul rând, ar limita exodul social şi fenomenul de brain drain. Nu trebuie să uităm nici faptul că, la nivelul statelor membre, ţara noastră a înregistrat în ultimul deceniu cea mai amplă creştere a salariului minim la nivel naţional, creştere accentuată în ultimii doi ani de guvernare social-democrată, în ciuda opoziţiei partidelor de dreapta, majorarea salarială netă fiind de aproape 40% între 2016 şi 2019“, a subliniat inițiatorul apelului lansat de cei 300 de activişti.

Prezent la eveniment, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat: “Campania pentru un salariu minim european este o campanie pentru oportunități egale la nivelul Uniunii Europene. Ne dorim mai multă Europă, dar o Europă socială”. Acesta a declarat că Partidul Social Democrat va susține campania lansată de PES Activists România.

“Este important ca Europa să devină mai socială, nu doar să apere interesele marilor corporații multinaționale, ci să apere și interesele cetățenilor”, a completat Marije Laffeber, secretarul general adjunct al Partidului Socialiștilor Europeni. Socialiștii europeni au fost de altfel susținuți de liderii sindicați și din mediul asociativ prezenți la eveniment.

Prezent la eveniment, reprezentantul PES Activists România din județul Neamț, Carmen-Elena Nastasă, a susținut nevoia unui salariu minim european. În acest sens, organizația județeană pregătește în perioada următoare lansarea campaniei și va organiza mai multe acțiuni destinate susținerii inițiativei lansate de PES Activists România.

Totodată, în cadrul reuniunii, PES Activists România a prezentat propunerile sale privind un nou contract social european, ideile sale pentru reconstrucția stângii românești, precum și o serie de direcții de acțiune cu caracter european ce urmează a fi promovate de organizație în perioada următoare, sub forma unui decalog progresist: drepturi sociale, Europa, stoparea privilegiilor, Diaspora, taxare corectă , participarea politică a tinerilor, reforma administrativă, digitalizare , stimularea implicării civice, parteneriatul pentru dezvoltare sustenabilă

„Am lansat în dezbatere zece teme progresiste, curajoase, care pot sta la baza unui nou contract social european, și de ce nu, pot reprezenta catalizatorul unui nou parteneriat social pentru țara noastră. Așa cum v-am obișnuit, PES activists România este una dintre cele mai dinamice structuri de stânga la nivel național și european, un veritabil laborator de idei, care promovează în mod consecvent mesajul european, dar și valorile de stânga și nevoia de profesionalism“, a declarat Victor Negrescu.

Evenimentul a reunit peste 300 de militanți PES din toată țara, reprezentanţi de marcă ai Partidului Social Democrat, în frunte cu preşedintele interimar Ion-Marcel Ciolacu, membri ai Partidului Socialiştilor Europeni, precum secretarul general adjunct Marije Laffeber, şi responsabilul pe Europa Centrală şi de Est, Konrad Golota, exponenți ai mediului sindical, precum preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, preşedintele şi fondatorul Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa“, Bogdan Hossu, şi liderul Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater“, Anton Hadăr, reprezentanţi ai mediului academic, exponenţi ai mediului asociativ, printre care Julian Schulte, reprezentant Friedrich Ebert Stiftung în România, dar şi numeroşi reprezentanți ai mass-media.