Comunicat de presă. Consultări pentru primarii nemțeni la Guvern

Comunicat de presă. Consultări pentru primarii nemțeni la GuvernPrimarii din comunele nemțene Ceahlău, Farcașa, Grințieș, Bicazul Ardelean, Pângărați, Dumbrava Roșie și Dămuc s-au întâlnit cu reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și ai Companiei Naționale de Investiții, la inițiativa parlamentarilor liberali Eugen Țapu-Nazare și Laurențiu Leoreanu.

”Am demarat încă de acum câteva săptămâni aceste consultări, care au rolul de a pune față în față primarii județului cu reprezentanți ai guvernului, cu scopul de a sprijini administrațiile locale. Dezvoltarea întregului județ depinde de dezvoltarea fiecărei comunități, iar primarii cunosc cel mai bine care sunt nevoile. La nivel local există proiecte și inițiative care au nevoie de finanțare sau situații care trebuie deblocate. Întâlnirile directe sunt cele mai eficiente, reduc birocrația și facilitează înțelegerea situațiilor concrete, specifice de la o comună la alta. Pe de altă parte, guvernul finanțează o serie de programe, iar primarii pot afla direct care sunt cerințele și criteriile de eligibilitate”, a declarat senatorul Eugen Țapu-Nazare, președintele interimar al PNL Neamț.

Comunicat de presă. Consultări pentru primarii nemțeni la GuvernDupă întâlnirile oficiale, deputatul Laurențiu Leoreanu, care are în spate o semnificativă activitate în administrație, a declarat că doar deschiderea și dialogul pot duce la eficiență. ”Am spus-o și o mai spun: acest gen de întâlniri nu sunt exclusiviste, nu se adresează doar primarilor PNL, ci tuturor primarilor din județ, indiferent care este culoarea carnetului lor de partid. Noi vrem ca nemțenii să trăiască bine la ei acasă, să simtă că lucrurile se îmbunătățesc, nu să ne cramponăm în orgolii și lucruri mărunte. Vor primarii PSD să aibă un dialog cu actualul guvern? Au proiecte care așteaptă finanțare? Susținem tot ce este eficient și bun pentru oameni!”, a dat asigurări Laurențiu Leoreanu, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Biroul de presă PNL Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...