Dacă a murit un copil, dacă PNL a dat un comunicat penibil, nu putea fi lăsat singur să se facă de râs. Așa că a venit, firesc, un comunicat de la PSD. Așteptăm cu interes contribuția ALDE, dacă li se dă voie să comunice singuri și a PMP.
Comunicat PSD
Oana Bulai: PSD și conducerea Consiliului Județean sunt la datorie și muncesc pentru ca problemele cu care se confruntă județul și nemțenii să fie soluționate.
„Mugur Cozmanciuc, cel care se visa conducătorul Consiliului Județean Neamț, a început să glăsuiască. Din păcate, o face fals, exploatând ipocrit suferința unor nemțeni ce trec printr-o tragedie.
Imediat ce s-a anunțat începerea vacanței, Cozmanciuc a plecat să își lingă rănile înfrângerii în diverse insule, acolo unde este pus la curent, din când în când, cu ceea ce se întâmplă în Neamț. PNL a inventat prin liderul său opoziția din concediu la mare. Nu în acest fel se face opoziția adevărată, nu prin folosirea situațiilor tragice. Este lipsit de respect că un președinte de organizație apelează la astfel de manevre pentru a fi in atenția publicului.
PSD și conducerea Consiliului Județean sunt la datorie și muncesc pentru ca problemele cu care se confruntă județul și nemțenii să fie soluționate. Consiliul Județean s-a implicat direct în cazul petrecut la spitalul județean și a cerut demararea unor anchete în cel mai scurt timp. Noua conducere a CJ caută soluții pentru ca problemele cu care se confruntă spitalul să fie rezolvate, iar nemțenii să beneficieze de condiții cât mai bune de tratament, pentru că sănătatea este cu adevarat o prioritate pentru noi.
Îi recomandăm lui Cozmanciuc să mai vină la muncă în Neamț atunci când își vizitează colegii de la PNL din județul său, Iași, sau când mai trece pe la mentorul său politic, Relu Fenechiu, care își ispășește pedeapsa la Vaslui. Îi rugăm pe colegii lui să-i explice cum se ajunge la Consiliul Județean. Nu poți să spui că ești interesat de problemele din Neamț, iar tu să fii prezent în acest județ doar când îți aduci aminte și când te interesează să câștigi vreo funcție. ”