De câteva luni, graţie profesorului Constantin Baroi – cunoscut în ultimii ani mai ales în calitate de apărător al drepturilor dascălilor nemţeni şi nu numai – comuna de pe malul Cuejdiului are o monografie frumoasă şi bine documentată. Frumoasă, din punct de vedere estetic, documentată cu acribie şi pasiune pentru adevăr, cu informaţii de interes pentru toate categoriile de cititori: istorie, geografie, economie, cultură etc. Nu este prima monografie a acestei comune, o încercare de acest fel a fost făcută prin anii 70 (autor Mihai Gavriliu), a doua aparţinând soţilor Bârjoveanu, (Romel şi Maria), prin anul 2000, dar aceasta de acum are meritul de a fi aproape exhaustivă, la acest nivel. De altfel, autorul monografiei de faţă utilizează, în dese rânduri, cu precizările necesare, informaţii utile din cele două monografii anterioare.

Aflăm din lucrare că satul Gârcina este atestat documentar la anul 1415, cu numele Oprişani, ca sat închinat mănăstirii Bistriţa, iar Cuejdiu, care etimologic înseamnă Pietros, apare în documente în 1602, fiind populat pentru prima dată de familii venite din Ardeal. Cel de-al treilea sat, Almaş, este atestat documentar din 1435. Conform unor statistici locale, comuna este dominată de câteva familii foarte mari precum Corfu (sau Corfă), Rotaru (Rotariu), Ştefan, Baroi, Vamanu, Andrei, Tudose (Tudosă), Ungureanu, Ciobanu ş.a.

Fiind o localitate aşezată la margine de munte, economia comunei nu poate fi legată decât de exploatarea lemnului. Lucrarea menţionează că în perioada 1910-1925 că în comună funcţionau două fabrici de cherestea, una în Gârcina aparţinând lui Petru Juster, a doua în Almaş, a lui Constantin Onu. Un important capitol din lucrare cuprinde starea învăţământului din comună, de-a lungul timpului, capitol în care sunt amintiţi dascălii care s-au dedicat educării generaţiilor de copii: Maria Ionescu, Elena şi Mihai Gavriliu, Elena şi Toader Barala, Marcel şi Elena Ciobanu, Petru şi Maria Hudici, Valeria şi Dumitru Stan, Maria şi Constantin Gheorghieş, Nicoleta şi Ioan Ciobanu, Margareta şi Vasile Roban, Profira şi Constantin Baroi ş.a. Câteva pagini ale cărţii sunt rezervate perioadei în care şi aici, ca în toate comunele ţării (cu excepţia celor de munte) a funcţionat un CAP. Grafice mai noi sau mai vechi pun în evidenţă evoluţia producţiilor de cereale sau numărul de animale din comună, dar în alte domenii precum comerţul sau activitatea edilitar gospodărească a localităţii. În sfârşit, activitatea culturală de la Gârcina este ilustrată în ultimul capitol al cărţii, însoţit de un bogat album foto. Dintr-un elocvent tabel  aflăm că în perioada anilor 1960-1990 în cele trei (!) cămine culturale ale comunei activau în total 12 formaţii artistice locale, cu câte 3-4 sute de manifestări pe an, iar biblioteca publică a comunei era frecventată de aproape o mie de cititori înscrişi. Este evidenţiată activitatea artistică a ilustrului coregraf Gheorghe Rotariu, care a adus în comună zeci de diplome şi medalii de la diferite festivaluri şi concursuri artistice din ţară şi de peste hotare. El este cel care, în 1960, a înfiinţat un ansamblu „Ciobănaşul”, care a participat la sute de manifestări folclorice din ţară şi de peste hotare de unde s-a întors întotdeauna cu o medalie sau un premiu. Evident, tot din tabelul de care aminteam mai sus aflăm că, după 1989, multe din aceste realizări au rămas acum doar amintiri. Cum era şi firesc, un capitol special din carte este rezervat celui mai important nume pe care l-a dat ţării comuna Gârcina: episcopul Melchisedec Ştefănescu, unul din cei mai luminaţi ierarhii ai Bisericii Ortodoxe Române.

Constantin Baroi are meritul de a completa cu multe informaţii noi, sumarul celor două monografii anterioare, dedicînd comunei sale natale o lucrare de referinţă care adună în cele aproape 350 de pagini peste 6 secole de istorie.

Articolul precedentLa Miercurea Ciuc, folclor nemţean de Ziua Unirii
Articolul următorFosile „tinere” de acum 10.000 de ani, la Muzeul de istorie