Comisia de disciplină a ”tăiat în carne vie”

Sigla AJF Neamt

Comisia de disciplină a AJF Neamț a arătat în acest debut de campionat toleranță zero pentru actele de indiciplină produse în Liga a IV-a și Liga a V-a. Astfel, în minutul 75 al partidei Bradul Borca – Viitorul Podoleni, a fost eliminat jucatorul Brotnei Alexa (de la echipa Viitorul) pentru bruscarea și încercarea de a constrânge arbitrul, în vederea luării unor decizii.

De la acest eveniment s-a iscat o încăierare generală dintre jucătorii din Podoleni cu spectatorii, care s-a sfârșit cu retragerea din teren a formației din Podoleni. Jocul s-a omologat cu scorul înregistrat în momentul întreruperii, 6-0 pentru Bradul Borca. Jucătorul Brotnei Alexa a fost suspendat 12 etape și amendat cu suma de 280 lei, iar echipa Viitorul Podoleni, pentru retragerea din teren, este amenadata cu suma de 500 lei.

Pentru nerespectarea măsurilor de ordine, Bradul Borca a fost amendată cu suma de 300 lei. Delegatul echipei din Borca, Ciprian Jigane, a avut o atitudine necorespunzatoare față de reprezentanții echipei oaspete, cât și față de oficialii AJF, motiv pentru care a fost sancționat cu avertisment. Pentru neprezentare la jocul de la Răucești, echipa Bradul Roznov a fost amendată cu suma de 800 lei. Antrenorul Manea Sorin, de la Moldova Cordun, este sancționat cu atenționare pentru eliminarea din spațiul tehnic, de  arbitru. Omul de ordine Dan Petrescu, cel care a perturbat continuu jocul dintre Cetatea II și Voința Ion Creangă, a primit avertisment din partea Comisiei de disciplină. (M. STOIAN)

Autor:

Ultima ora

Neamț. Accident cu doi răniți în comuna Timișești

Un accident rutier soldat cu două victime a avut...

Cod galben de caniculă și în Regiunea de Nord Est a țării

Se anunță „temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic”...

FOTO. Autoturism în flăcări la Crăcăoani. Un scurtcircuit pare să fi fost cauza incendiului

Cadrele ISU Neamț au fost solicitate marți, 18 august,...

Vaci salvate din apele Bistriței după ce au rămas blocate pe o insuliță

Ieri, la ora 18:30, prin apel la 112 a...