Întors din misiune din Afganistan, comisarul șef Neculai Catană a fost împuternicit la conducerea Poliției Bicaz. Funcția este vacantă, de când s-a pensionat fostul șef, comisarul șef Tomică Pintilie, și până acum a fost girată, tot pe bază de împuternicire, de comisarul șef Gheorghe Golîi, de la judiciar, care s-a pensionat și el.
Dacă va dori să rămână la Bicaz și după perioada de împuternicire, comisarul șef Neculai Catană se poate înscrie la concurs. Examenul va avea loc pe 29 mai 2017, iar înscrierile se fac până pe 12 mai, ora 10:00. Pot participa doar ofițerii care au studii corespunzătoare, cel puțin gradul de inspector, dețin autorizație de acces la informaţii clasificate secret de stat, nivel strict secret și au măcar 3 ani vechime în specialitatea structurii. Concursul va consta într-un interviu structurat pe subiecte profesionale, iar candidatul care obţine nota cea mai mare – obligatoriu peste 7 – va fi declarat admis.
Poliția Neamț este într-o perioadă a concursurilor pentru ocuparea diverselor funcții, de la șefi de post, până la șefi se servicii sau de unitate. Denisa Monica Dumitrel abia a câștigat concursul pentru șefia Postului Gârcina, cu nota 9,50. Și Poliția Dobreni are șef nou. Agentul Valentin Teodorescu a luat concursul cu nota 8,60. De asemenea, funcțiile de șefi de post de la Sagna și Stănița au fost ocupate, recent, de Răzvan Neculai Sandu (cu nota 8,87) și, respectiv, Vasile Bogdan Bălău (8,68). (C.M.)