Comemorare la Agapia

mandita-nicodimSâmbătă, 4 iulie, la Mănăstirea  Agapia se va face pomenirea părintelui Nicodim Măndiță, cunoscut călugăr misionar din Moldova, de la a cărei trecere la cele veșnice se împlinesc, în 6 iulie, 40 de ani. La momentul omagial va participa Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care va sluji, începând cu ora 9, Sfânta Liturghie, alături de alți ierarhi ai Sfântului Sinod.

Părintele Nicodim Măndiță s-a născut în anul 1889 într-un sat din județul Argeș, în familia țăranilor Ioniță și Filofteia Măndiță, primind la botez numele de Nicolae. Între anii 1911-1918 a fost înrolat în armată, participând la campania din 1913 din Bulgaria și la luptele din timpul primului război mondial. În anul 1920 s-a călugărit la Schitul Măgura-Bacău, cu numele de Nicodim, fiind hirotonit ca ieromonah în vara aceluiași an. A slujit apoi ca preot misionar în satul Schitul Frumoasa-Bacău (1921-1923), duhovnic la Mănăstirea de maici Giurgeni-Roman (1923-1925) și preot misionar în satele Pâclișa-Alba, Hășmașul Ciceului și Leurda
Gârboului-Cluj din Transilvania (1925-1935).În următorii 40 de ani a fost duhovnic la mănăstiri de maici: la Agapia (1935-1945), la Văratec (1945-1962) și din nou la Agapia (1962-1975). A primit rangul monahal de protosinghel. În perioada regimului comunist (1948-1964), a scris cărți de învățături duhovnicești, care erau multiplicate de colaboratori și distribuite în diferite localități printr-o rețea de colportaj. Acuzat de „infracțiunile de răspândire de publicații interzise”, a fost condamnat prin sentința penală nr. 38 a Tribunalului Militar București, dată în ședința din 22 ianuarie 1965, la 8 ani de închisoare corecțională. Ținându-se seama de vârsta și boala de care suferea părintele Nicodim, completul Tribunalului Militar București s-a deplasat în orașul Târgu-Neamț. Părintele Nicodim Măndiță a fost arestat și încarcerat în Penitenciarul Aiud, iar cărțile confiscate au fost trimise la topit. După un an și jumătate de închisoare, i-a fost anulat restul de pedeapsă și i s-a permis să revină la Mănăstirea Agapia, unde se retrăsese ca pensionar din anul 1962. A murit la Agapia în anul 1975, la vârsta de 86
ani, și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii. (M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...