Acasă ACTUALITATE În comă după ce-au intrat într-o bordură! Nu se știe cine conducea!

În comă după ce-au intrat într-o bordură! Nu se știe cine conducea!

0:00

În comă după ce-au intrat într-o bordură! Nu se știe cine conducea!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDoi tineri, unul de aproape 30 de ani și celălalt de 32 de ani, au fost răniți grav într-un accident, care s-a întâmplat, în noaptea de 14 spre 15 septembrie, la Cordun.

Ambii se aflau pe un moped, care a intrat pe sensul opus de mers, din motive care n-au fost stabilite încă, și s-a izbit violent de o bordură.

Unul dintre tineri a fost proiectat pe carosabil, iar celălalt pe trotuar și cum niciunul nu avea cască, cele mai grave lovituri au fost la cap.

Două ambulanțe s-au dus la locul accidentului și i-a preluat pe răniți, ambii aflați în comă.

Cel de 30 de ani, a cărui identitate nu a putut fi stabilită pe loc, a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut deschis cu plagă epicraniană, a fost dus inițial la Spitalul Roman și apoi transferat la Spitalul de neurochirurgie Iași.

Al doilea rănit a fost stabilizat la Roman, nu s-a pus problema transferului,  însă în funcție de evoluția stării sale este posibil ca medicii să ia o astfel de decizie.

”Polițiștii continuă cercetările, pentru a stabili atât împrejurările exacte în care s-a produs accidentul cât și cine conducea mopedul”, a precizat comisarul Constantin Irina, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț. (C.M.)

Exit mobile version