Meteorologii au actualizat codul portocaliu de ploi abundente, cu caracter torențial pentru astăzi 28 mai, ora 13 și până diseară, la ora 21. Sunt vizate județele Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Sibiu, Dâmbovița, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Prahova și Bacău, vor fi perioade cu ploi abundente și în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40…60 l/mp.
A rămas valabil și codul portocaliu de posibile inundații emis încă de ieri de INHGA pentru zona Moldovei și valabil până mâine, 29 mai, la prânz.
Din această noapte și până mâine dimineață, ploile se vor restrânge, dar vor continua să cadă în jumătatea nordică a Moldovei, în zona de munte a județelor Harghita, Bacău, Covasna și Brașov, unde se vor depăși local 20-30 l/mp, conform ANM.