Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a extins codul galben de risc de inundaţii în toate cele şase judeţe ale Regiunii Nord-Est. INHGA a menţinut intervalul de avertizare (13 martie, ora 9:00 – 14 martie, ora 22:00), dar lângă judeţele Bacău, Neamţ şi Suceava, avertizate încă de luni, 12 martie, a adăugat astăzi şi judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui.

Sunt avute în vedere “bazinele superioare si afluenţii din bazinele mijlocii şi inferioare ale râurilor Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, (judeţele Suceava, Neamt, Bacău)”, dar şi “râurile din bazinele hidrografice: Băseu, Jijia, (judeţele Botoşani şi Iaşi), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău)”, precizează INHGA.

inhga cod galben martie 2018 02Avertizarea atrage atenţia că sunt posibile “scurgeri importante pe versanţi, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale COTELOR DE ATENŢIE”.

INHGA mai avertizează că “fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 13.03.2018 ora 16:00 – 14.03.2018 ora 06:00 pe unele râuri mici din judeţele: Neamţ şi Bacău”. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: INHGA)

Articolul precedentTrotinetele Micro – o investiţie care nu te va dezamăgi!
Articolul următorCSM Roman joacă miercuri cu Danubius Galați în Cupa României la handbal feminin
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.