Codul galben de furtuni prelungit până miercuri seară!

vreme reaAdministrația Națională de Meteorologie a prelungit până miercuri (19 august) după-amiază Codul Galben de furtuni însă a restrâns la 30 de la 32 numărul județelor afectate.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 august, ora 9,10 – 19 august, ora 18,00, vor continua intervalele cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase și montane, precum și în nord-vestul, centrul și local în estul țării. Astfel, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului și vor fi condiții de grindină.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat, cu precădere în zona de munte, 40 – 50 l/mp.

Județele aflate sub Cod Galben sunt Satu Mare, Maramureș, Suceava, Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Harghita, Neamț, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Bacău, Vaslui, Galați, Vrancea, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea și Ialomița.

Meteorologii precizează că fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi și în restul teritoriului, dar pe intervale mai scurte de timp. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora