Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi, 30 aprilie, avertizare COD GALBEN, pentru judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui. Avertizarea este valabilă astăzi, între orele 13:00-21:00.
“În Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și în estul şi sudul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu viteze la rafală, în general, de 60-70 km/h, vijelii, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină, averse ce vor avea și caracter torențial. Astfel de fenomene se vor semnala și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse”, precizează meteorologii. (M. CONSTANTINESCU)