COD GALBEN de ploi în Suceava, Neamţ, Bacău şi Vaslui

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis COD GALBEN, de ploi însemnate cantitativ, pentru 32 de judeţe, între care şi Suceava, Neamţ, Bacău şi Vaslui. Avertizarea este valabilă de sâmbătă, 17 iunie, ora 10:00 până luni, 19 iunie, ora 10:00.

Potrivit ANM, în toate zonele de deal și de munte, în centrul și sudul Moldovei, Dobrogea și nord-estul Munteniei, cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp și pe arii restrânse 50-70 l/mp”.

COD GALBEN de ploi în Suceava, Neamţ, Bacău şi VasluiDe asemenea, pentru intervalul 16 iunie, ora 18:00 – 19 iunie, ora 10:00, ANM a emis o avertizare de instabilitate atmosferică accentuată, care vizează întreg teritoriul României.

„În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile vestice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 15-20 l/mp și izolat 40-50 l/mp”, precizează ANM. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț Gardistul de la Tămășeni “cazat” în Penitenciarul Bacău!

Exodul românilor peste hotare în căutarea unui trai mai...

Neamț. Percheziții pentru evaziune fiscală de 290.000 de euro cu mașini la mâna a doua

Două percheziții imobiliare au avut loc în județul Neamț...

VIDEO. Incendiu la Agapia – hală distrusă de flăcări

O hală din comuna Agapia a fost complet distrusă...