Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi, 3 aprilie, o avertizare cod galben valabilă de diseară, ora 23,00 până miercuri, 5 aprilie, ora 10,00. Aceasta vizează o răcire accentuată a vremii, cu precipitaţii temporare mai întâi în sudul şi centrul ţării, iar din noaptea de marţi spre miercuri, acestea se vor restrânge în zona Moldovei.
“În regiunile sudice și sud-estice va ploua, iar la munte și în zonele mai joase de relief din nordul și centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40-50 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei și al Moldovei unde vitezele la rafală vor depăși 55-65 km/h și pe arii restrânse 70-75 km/h. Intensificări ale vântului vor fi temporar și în restul țării, iar în a doua parte a săptămânii vor mai fi intervale cu precipitații mixte”, precizează ANM.
Zona Carpaţilor Meridionali şi sudul celor Orientali, în judeţul Bacău şi alte 16 judeţe vor fi sub cod portocaliu de ninsoare valabil mâine, 4 aprilie, în intervalul orar 2,00 -22,00. (A.C.)