Coalizare anti-PSD la Consiliul Județean

CJ_2014_04_30_03

* ședința extraordinară convocată după ”pohta” lui Dan Constantin nu s-a ținut din lipsă de cvorum

Transpartinic și absolut intenționat, 17 consilierii județeni i-au pus pofta-n cui lui Dan Constantin, de la PSD, coalizându-se împotriva ședinței extraordinare pentru care au fost convocați ieri dimineață, în mare grabă. Răzvrătirea s-a făcut simțită în cel mai simplu mod pe care-l aveau aleșii la îndemână: nu s-au prezentat. Cei care, din devotament, obligație sau directivă de partid, s-au aflat în sală nu erau destui pentru a se ține ședința, fapt pentru care, după vreun sfert de oră de agitație și telefoane, Emilia Arcan, care trebuia să prezideze extraordinara, a anunțat supărată: ”Cu 14 consilieri din 31 în funcție la care se adaugă președintele Consiliului Județean nu avem cvorum, deci amânăm ședința pentru altă dată”.

Moment în care s-au ridicat și și-au strâns lucrurile personale Constantin Iacoban, Constantin Sandu și Daniel Vasiliu de la UNPR (veniți, disciplinați, la program, că doar sunt în alianță cu PSD, deși nu vom ști niciodată cum ar fi votat), Dionisie Dumitrașcu și Aurelian Jora de la PDL, Mihai Alexandru de la PC și Dan Constantin, Dan Manoliu, Adrian Bourceanu, Bogdan Onu, Vasile Murariu, Neculai Pușcașu și Miron Radu Tudorel de la PSD.

Eșecul ședinței s-a contabilizat în dreptul lui Constantin, chiar dacă, ulterior, el a încercat s-o scalde și să paseze vina pe angajații CJ care n-ar fi convocat consilierii sau pe vicepreședintele Emilia Arcan care n-ar fi anunțat pe cine trebuie. După cum se purtau discuțiile între puținii veniți, Dan Constantin a fost cel care a insistat să se convoace extraordinara marți dimineață, fiindcă urma să plece în concediu în aceeași după-amiază și n-ar fi putut participa vineri dimineață, când fusese stabilită data inițială a ședinței. ”Pohta” lui DVC a fost atât de aprigă încât s-a lăudat că el poate să-și adune destui colegi cât să țină ședința și să aibă majoritatea convenabilă pentru a trece proiectele de hotărâre așa cum le zice el.

Consilierii PDL, PNL, PP-DD și parte din PSD i-au demonstrat că nu-i chiar așa și că, dacă-și pun mintea și încăpățânarea la comun, dl. Constantin poate pleca liniștit în concediu. Asta pentru că niște social-democrați, fără atribuții de lider de grup, povesteau cum de n-au venit colegii lor la ședință: că Vasile Pruteanu le-a transmis consilierilor PNL să nu apară, că Alexandru Drăgan, liderul PDL Neamț, le-a spus același lucru consilierilor PDL (mai puțin lui Jora și Dumitrașcu, care ori n-au fost anunțați, ori au decis să ignore ordinul de partid), iar Ciprian Șerban, de la PP-DD, îl anunțase din ajun pe Dan Constantin că nu poate veni, dar se pare că a uitat să-l anunțe că nu vor veni nici ai lui. Dacă rebeliunea celor 17 consilieri județeni este la adresa întregului PSD sau doar a lui Dan Constantin se va vedea vineri, când, de principiu, ar trebui să aibă loc, totuși, ședința extraordinară. Dacă se va ține, atunci Dan Constantin primește, ca să zicem așa, ”ice bucket” în creștet din partea consilierilor pe care-i consideră la cheremul lui. Dacă nu se ține, e clar că se impun niște (alte) negocieri la nivel de partide. (D. OSTAHIE)

Autor:

Ultima ora

Grădina cu ii revine la Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț

Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț găzduiește astăzi cea...

Patru ani de intervenții la Roznov: peste 8.100 de misiuni pentru 68.000 de locuitori

Pe 20 iunie 2022, pompierii nemțeni deschideau un nou...

Intervenție Salvamont în Ceahlău. O persoană cu probleme medicale este evacuată

Salvamont Neamț intervine în aceste momente în Masivul Ceahlău,...

Căldură mare în Moldova, în acest week-end. De luni, revin ploile!

se va afla sub un val de căldură, cu disconfort termic, iar de mâine  revin ploile. Mai întâi la munte, duminică, 21 iunie, apoi în întreaga regiune, va fi instabilitate atmosferică cu vânt și ploi repezi de vară.

Grădina cu ii revine la Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț

Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț găzduiește astăzi cea...

Intervenție Salvamont în Ceahlău. O persoană cu probleme medicale este evacuată

Salvamont Neamț intervine în aceste momente în Masivul Ceahlău,...

Căldură mare în Moldova, în acest week-end. De luni, revin ploile!

se va afla sub un val de căldură, cu disconfort termic, iar de mâine  revin ploile. Mai întâi la munte, duminică, 21 iunie, apoi în întreaga regiune, va fi instabilitate atmosferică cu vânt și ploi repezi de vară.

FOTO Suceava Incendiu devastator la Ostra

Noapte albă pentru pompierii militari de la Gura Humorului,...

Neamț Biciclist lovit mortal în trafic, la Cotu Vameș

Vineri, 19 iunie, în jurul orei 9:20, o tânără,...