Clubul Unic-LPS, executat silit de Locato

După ce a anunțat că are un proiect de anvergură, de reconstrucție a echipei de volei Unic-LPS Piatra Neamț, împreună cu antrenorul Marian Constantin, președintele de onoare Vasile Ouatu a anunțat că intenționează să renunțe la implicarea în reformarea echipei. Dezamăgirea cea mare este legată de societatea Locato, a Consiliului Local, care a executat silit clubul feminin de volei, pentru apartamentele în care locuiau sportivele și în dreptul cărora se adunaseră restanțe la întreținere.
”Mi-au scos sportivele în stradă! M-au executat silit cei de la Locato, astfel încât m-am dus la primar și i-am spus că cedez toate apartamentele la echipa de fotbal. Nu s-a înțeles că sportul este un fenomen social și de aceea trebuie sprijinit de Consiliul Local. În loc să fiu ajutat, sprijinul s-a materializat în piedici puse echipei. De ce să nu-mi văd liniștit de bătrânețe, în loc să discut în contradictoriu cu cei de la Locato? Nu cred că nu se putea găsi o soluție, mai ales că vorbim de o echipă de tradiție în voleiul românesc, Unic Piatra Neamț. Am primit un cadou dureros din partea societății Locato, la anivesarea a 50 de ani de la înființarea echipei”, a spus Vasile Ouatu.
Acesta a avertizat cu o săptămână în urmă că Sala Polivalentă de pe strada Mihai Viteazu din Piatra Neamț este într-un stadiu avansat de degradare, iar societatea Urban nu se pricepe s-o adiministreze eficient. Vasile Ouatu nu crede că modificarea atitudinii conducerii societăților din subordinea CL Piatra Neamț față de dânsul, vine după anunțarea fuziunii dintre PDL, al cărui membru este, fiind ales consilier local PDL pe listele APEL, în 2012 și PNL. ”Sportul nu are culoare politică”, susține Vasile Ouatu.

Autor:

Ultima ora

Guvernele minoritare nu sunt o noutate în România postdecembristă. Care au fost și cine le-a condus

Pe scena politică românească a momentului, subiectul cel mai...

Tribunalul Neamț a prelungit privarea de libertate pentru ucigașul polițistului Verdeș

Anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț...

Neamț. Postură deloc plăcută pentru o femeie care nu a păstrat distanța față de vecina sa

Polițiștii de la Secția de Rurală Săbăoani s-au confruntat...

Care sunt cele mai întâlnite obiceiuri ale suporterilor în era digitală?

Modul în care suporterii trăiesc meciurile acum s-a schimbat....