Club de lectură pentru copii la Biblioteca „Kirileanu”

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț organizează, în perioada ianuarie-iunie 2020, 3 cluburi de lectură pentru copii, pe categorii de vârstă, în cadrul Secției de carte pentru copii&Ludotecă, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei de cultură.

Atelierul „Lectură pentru copii”, pentru cei în vârsta de 2-4 ani, se va desfășura în zilele de luni, între orele 17:00-18:00, o dată pe săptămână. Atelierul „Lumea Poveștilor”, pentru copii în vârstă de 5-7 ani, se va desfășura în zilele de marți, o dată pe săptămână, între orele 14:00-15:00. De asemenea, atelierul „Ora de lectură”, pentru cei în vârstă de 8-12 ani, se va desfășura tot în zilele de marți, dar o dată la două săptămâni, între orele 14:00 și 15:00. Copiii cu vârsta de 2-4 ani vor participa la ateliere însoțiți de un adult.

Club de lectură pentru copii la Biblioteca "Kirileanu"„Clubul de lectură își propune realizarea unor întâlniri cu micii și tinerii cititori în vederea dezvoltării gustului pentru lectură a acestora, a capacității de a înțelege semnificația unui text și de a-l interpreta. Copiii pot deveni povestitori și chiar personaje de poveste, pot interveni în desfășurarea evenimentelor relatate, schimbând finalul. Activitățile desfășurate urmăresc implicarea copiilor în actul lecturii cu o serie de cărți pe diverse teme, având ca scop valorificarea propriei imaginații și capacități de interpretare, precum și împărtășirea impresiilor cu ceilalți participanți”, menţionează sursa citată.

Club de lectură pentru copii la Biblioteca "Kirileanu"Copiii vor participa și la ateliere de scriere creativă (povestiri, poezii) și întâlniri informale cu invitați din domeniu: scriitori și bibliotecari. În cadrul acestor întâlniri, invitații vor povesti despre meseriile lor, vor răspunde la întrebările celor mici, vor face recomandări de lectură și vor povesti despre cărțile preferate ale copilăriei lor. Clubul de lectură pune accent pe dezvoltarea personalității copiilor prin lectură și scris, prin comunicare și creație, prin cunoașterea valorilor culturale ale comunității locale, dar și a celor universale. De asemenea, își propune atragerea și familiarizarea cititorilor cu serviciile bibliotecii de la cele mai fragede vârste. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...