Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, invită reprezentanții tour-operatorilor, agențiilor de turism și proprietarii spațiilor de cazare, care își desfășoară activitatea în județul Neamț, să depună CV și scrisoare de intenție, până pe data de 14 iulie 2017, inclusiv, la Registratura CJ Neamț, pentru a intra în etapa de selecție, în vederea constituirii Consiliului Consultativ în domeniul Turismului.
“Șansa Neamțului de a se dezvolta depinde și de cum vom reuși să atragem turiștii în zona noastră! Natura ne ajută, ospitalitatea specifică moldovenilor ne este caracteristică de bază, tot ce mai trebuie să facem este să ne unim forțele – mediul public și privat, pentru a convinge și mai mulți turiști să vină în Neamț! Este țelul meu, ca președinte al Consiliului Județean, să reușesc să așez Neamțul pe harta turistică a României! Sunt convins că împreună cu toți cei implicați în dezvoltarea turismului vom duce la îndeplinire acest obiectiv! Pentru asta, fac apel și îi aștept pe toți cei interesați ca și mine de dezvoltarea turismului nemțean să depună CV și scrisoare de intenție la Registratura CJ, pentru a constitui Consiliul Consultativ în domeniul Turismului! Frumusețile județului, obiectivele turistice, tradițiile, datinile și obiceiurile așteaptă să fie descoperite, apreciate, făcute cunoscute lumii întregi!”, a declarat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț. (CJ Neamţ)