durau-partieLipsa zăpezii în restul județului și vremea frumoasă au făcut ca pârtiile din Durău să fie aproape la fel de animate ca cele de pe Valea Prahovei. Desigur că, în condițiile unei aglomerații de care stațiunea nu prea s-a bucurat în ultimii ani, n-au lipsit nici incidentele. Schiorii care coborau s-au ciocnit cu cei care staționau în zona de îmbarcare, iar săniile au ”deviat” de la traseu și au intrat în altele.

”În data de 1 ianuarie s-au înregistrat 4 traumatisme ușoare, asistate la punctul de prim ajutor de pe pârtie, iar în data de 2 ianuarie încă 3 cazuri, din care cel mai important a fost un traumatism grav de membru inferior, cu posibile rupturi de ligamente, care a fost trimis direct la Iași”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.

”Un schior din Bacău, care nu purta cască de protecție a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis la un impact cu o crosă metalică. În jurul orei 16:00, pe pârtia de sanie, am înregistrat un accident mai grav: un bărbat din Iași, în vârstă de 70 ani, a fost lovit violent de o altă sanie și a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis cu plăgi multiple hemoragice la nivelul feței și posibil fractură de pomete. Seara de 2 ianuarie s-a încheiat pentru echipa de intervenție din Durău cu o căutare și recuperarea a 4 turiști din Iași, rătăciți în zona Rupturi- Martin”.

Hotelurile din Durău au început să se golească încă din seara de 2 ianuarie, însă în stațiune au mai rămas turiști, care vor petrece pe munte și următoarele zile, împreună cu copiii lor, aflați încă în vacanță. (C.M.)

Articolul precedentGerul Bobotezei ne ameninţă cu temperaturi de -16 grade Celsius!
Articolul următorAccident mortal la Buhoci! Trei răniţi în accident la Măgura!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.