Tribunalul Neamţ a anulat, definitiv, contractul de vânzare- cumpărare prin care Narcis Costel Ţuţuianu voia să-şi pună la adăpost casa construită împreună cu soţia lui. Locuinţa, pentru care bărbatul şi-a ucis fosta nevastă, fusese vândută Elenei Ţuţuianu (mama criminalului), însă, la rându-i, mama victimei a deschis acţiune în instanţă prin care a cerut anularea contractului. Cererea a fost admisă de Judecătoria Bicaz, dar Narcis Ţuţuianu a atacat sentinţa şi, în ziua de 31 iulie, Tribunalul Neamţ a stabilit să-i respingă apelul. Prin urmare crima pe care a comis-o Ţuţuianu, crezând că va stăpâni în linişte imobilul, se dovedeşte c-a fost complet inutilă.
Filmul unei crime macabre
Narcis Costel şi Ramona Georgiana, ambii din Taşca, s-au căsătorit în 2009 tocmai ca să aibă şanse mai mari să obţină un credit bancar, ca să ridice casa. Tânăra avea la acea dată un băieţel de 6 ani, dintr-o relaţie anterioară. Doi ani mai târziu, Ramona Ţuţuianu s-a mutat la părinţi şi a decis să divorţeze. I-a cerut soţului 80.000 de lei, partea ei de contribuţie la casă, însă el voia să ţină locuinţa doar pentru el şi, imediat, a vândut-o mamei sale, declarând la notariat că nu este căsătorit.
În toamna aceluiaşi an se pronunţă divorţul, însă partajul nu s-a lămurit şi certurile dintre cei doi au devenit din ce în ce mai dese. În seara de 22 ianuarie 2012, Narcis Ţuţuianu şi-a aşteptat fosta soţie când ştia că se întoarce de la serviciu, pentru o ultimă discuţie. A ucis-o şi a aruncat-o în Lacul de acumulare Bicaz, cadavrul nefiind găsit nici până în ziua de astăzi.
Ancheta a fost lungă şi costisitoare, însă specialiştii criminalişti au reuşit să facă rost de suficiente probe încât instanţa să pronunţe condamnarea lui Ţuţuianu. S-au folosit înregistrările unei camere video care au surprins autoutilitara Dacia ce-i aparţinea lui Ţuţuianu, la 23 ianuarie 2012, ora 1:18, mergând în direcţia lacului de acumulare de la Barajul Bicaz și revenind la orele 3:46, precum şi probele de sânge ridicate din compartimentul de marfă al maşinii. S-a stabilit, fără dubiu, că era sângele Ramonei. A contat, desigur, şi faptul că Ţuţuianu a încercat să mituiască ofiţerul de la poligraf când a aflat că a picat testul, dar şi telefonul şi brăţara victimei, care au fost găsite asupra lui.
În octombrie 2014, criminalul a fost condamnat la 22 de ani de închisoare şi la despăgubiri de 30.000 de euro către familia fostei sale soţii. La Bacău, instanţa i-a mai redus din pedeapsă, aşa că acum are de stat exact 20 de ani după gratii. Pentru o viaţă pe care a frânt-o brutal şi absolut inutil, crezând că este atât de deştept încât a comis crima perfectă şi nu va fi dovedit niciodată.
Cristina MIRCEA