politist rutierTrei cetățeni din Republica Moldova s-au ales cu probleme penale în Neamț, după ce la verificare actelor de către polițiști s-a constatat că documentele ar fi fost măsluite. S-a întâmplat duminică, 13 martie, în urma unei acțiuni a oamenilor legii pe linia verificării actelor de identitate și depistarea persoanelor cu drept de ședere ilegal.

Cu această ocazie au fost identificate trei persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 36 de ani, din Republica Moldova, ce au prezentat documente de identitate emise de autoritățile române, documente susceptibile a fi false“, a anunțat Poliția Neamț. Cei trei au fost duși la sediul Poliției orașului Târgu-Neamț, în vederea continuării verificărilor.

Pentru o femeie de 35 de ani polițiștii au dispus măsura escortării în Republica Moldova. Față de celelalte două persoane urmează a fi dispuse măsuri privind șederea pe teritoriul României, având în vedere faptul că aceștia au copii la școală, în Neamț, iar în acest caz sunt alte proceduri. În cauză, a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

(G.S.)

Foto ilustrativă: arhivă

Articolul precedentCare sunt riscurile în România după falimentul a două bănci americane?
Articolul următorCod galben de vânt în zona Romanului
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.