Cetatea Târgu Neamț este noul lider al Seriei I din Liga a III-a la fotbal, după ce a remizat, scor 1-1, pe teren propriu, cu Bucovina Pojorâta, în cadrul etapei a 10-a, după un meci în care gazdele au acuzat arbitrajul. Oaspeții au deschis scorul prin Ioniță, în minutul 13, din penalty, dar experimentatul Zavate a egalat în minutul 33. Târgnemțenii au fost, însă, propulsați pe primul loc, de victoria Petrotubului Roman, scor 1-0, din meciul cu Știința Miroslava. ”Nu ne-am propus promovarea, în acest prim an de la revenirea în Liga a III-a. Ne-am propus doar să formăm o echipă care să joace din ce în ce mai bine”, a declarat antrenorul Ovidiu Marc. Cetatea conduce în clasamentul seriei I, cu 18 puncte, fiind urmată de Știința Miroslava, CSM Moinești și Petrotub, toate cu același număr de puncte, 18, la fel ca liderul, dar despărțite de golaveraj. Ceahlăul II a stat în etapa a 10-a, a rămas cu 8 puncte și ocupă locul 8. (C.S., C.T.S.)

Cetatea a devenit lider
Autor:
Articolul precedent
Articolul următor
Ultima ora
SANATATE
Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț
Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...
SOCIAL
Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului
Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...
INFRACȚIONAL
FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...
RELIGIE
Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie
Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...
ACTUALITATE
Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!
Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...
Stiri fierbinti
Tot mai mulți pelerini se îndreaptă către Catedrala Mitropolitană Iași. 89 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, iar șapte dintre pelerini au...
Pelerinajul la raclele Sfântei Cuvioase Parascheva -ocrotitoarea Moldovei, a familiei și a celor...
SOCIAL
Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare
O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...
ADMINISTRAȚIE
Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători
Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...
ADMINISTRAȚIE
Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor
În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...
SOCIAL
Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart
Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...


