Certificatul de integritate comportamentală poate fi obținut și online

Începând cu 1 iulie românii pot solicita certificatul de integritate comportamentală și în format electronic, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze la sediul poliției. Documentul este semnat cu semnătură electronică calificată și poate fi obținut intermediul portalului hub.mai.gov.ro. Măsura reprezintă un pas important în procesul de digitalizare a administrației publice din România.

Certificatul de integritate comportamentală este un document eliberat exclusiv persoanelor fizice, care atestă lipsa înscrierilor în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea. Documentul este solicitat frecvent la angajare în instituții din sistemul de învățământ, sănătate, protecție socială sau în orice entitate publică ori privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile.

În faza pilot, certificatul de integritate comportamentală în format electronic poate fi obținut de persoanele fizice, cetățeni români, care nu sunt înscrise în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. După stabilizarea soluției informatice, echipele tehnice vor continua dezvoltarea fluxurilor operaționale, astfel încât documentul să poată fi obținut în format electronic și de către persoanele înscrise în Registru. Măsura face parte din pachetul de servicii publice propuse pentru digitalizare în cadrul proiectului „MAI DIGITAL”.

Certificatul de integritate comportamentală se eliberează în termen de cel mult 3 zile de la data solicitării și este valabil 6 luni de la data eliberării. Pentru cei care preferă varianta clasică, cererea-tip poate fi depusă în continuare personal la orice unitate sau subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.

FOTO eGhiseul.ro

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...