Ceremonii militare la Piatra Neamț

Garnizoana Piatra Neamț anunță două ceremonii militare la finalul acestei săptămâni. Pe 26 iunie are loc ceremonia dedicată Zilei Drapelului Național al României și dezvelirea, pe Aleea Personalităților din Parcul Tineretului, a plăcii cu steaua dedicată Generalului Nicolae Dăscălescu. Prima dintre acțiuni are loc cu începere de la ora 10:00, în Piața Tricolorului din Piatra Neamț. În fiecare an, drapelul ce urmează a fi înălțat pe catargul din Piața Tricolorului, este sfințit de preotul militar la Capela Militară a Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”.

Ceremonia debutează cu salutul Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”, intonarea imnului național și continuă cu alocuțiunea prefectului județului Neamț, primirea drapelului României, legarea acestuia la catarg, binecuvântarea preotului și sărutul drapelului de către oficialități. Activitatea continuă cu înălțarea drapelului pe fondul intonării imnului național al României și se încheie cu defilarea Drapelului de Luptă și a gărzii de onoare, constituită din militari ai Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”, Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

De la ora 11:30, în Parcul Tineretului, are loc ceremonia dezvelirii pe Aleea Personalităților a plăcii cu steaua dedicată Generalului Nicolae Dăscălescu, conform hotărârii Consiliului Local Piatra Neamț. Acțiunea este  organizată de Primăria Municipiului Piatra Neamț în parteneriat cu Batalionul 634 Infanterie „Mareşal Józef Piłsudski” și Cercul Militar Piatra Neamț. Ceremonia debutează cu salutul Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”, intonarea imnului național, alocuțiunile comandantului unității, primarului Municipiului Piatra Neamț și nepotului Generalului Nicolae Dăscălescu, dezvelirea plăcii cu steaua dedicată Generalului Nicolae Dăscălescu, intonarea semnalului „Stingerea”, compoziție sobră menită să onoreze sacrificiul și serviciul adus patriei. În încheiere este programat un moment artistic cu mesaj patriotic, susținut de elevii Școlii Gimnaziale „Prof. Gheorghe Dumitreasa” din Girov, comuna natală a Generalului Nicolae Dăscălescu.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Miniștri noi și vechi în guvernul propus de posibilul premier Veștea

Apele nu sunt deloc limpezi în spinoasa problemă a...

130 cadre didactice din Neamț vor primi gradație de merit. Lista completă

Inspectoratul Școlar Neamț a publicat lista celor 130 de...

Șosea blocată în Neamț după ce o mașină a luat foc

Un autoturism a luat foc, duminică, 21 iunie, pe...