Garnizoana Piatra Neamţ anunţă că va organiza o ceremonie militară marţi, 26 iunie, de Ziua Drapelului Naţional al României. Manifestarea va începe la ora 10:00, în Piaţa Tricolorului din Piatra Neamţ.
De asemenea, vineri, 29 iunie, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, militarii Batalionului 634 Infanterie “Petrodava” Piatra Neamţ organizează un ceremonial, cu depunere de coroane de flori, începând cu ora 11:00, la monumentul eroilor din localitatea Mărgineni.
“Monumentul dedicat eroilor din cele Două Războaie Mondiale, amplasat în cimitirul Bisericii «Adormirea Maicii Domnului» din localitate, a fost înălţat în anul 1997, din iniţiativa preotului paroh Gheorghe Ceocănel, cu sprijinul consiliului parohial, al enoriaşilor şi al unor persoane cu respect faţă de eroii locali şi naţionali”, a precizat plt. adj. principal Vasile Vânău, şeful Cercului Militar Piatra Neamţ. (ZCH NEWS)