Centura Roman Est se va balasta

reparatii drumuri

Administrația publică locală a găsit o soluție de moment pentru Ocolitoarea Roman Est, care face legătura între Vaslui și E85 – intersecția de la Dedeman, și anume profilarea și balastarea ei. Două treimi din ocolitoare s-au realizat, în anii trecuți, ultimii aproape șase kilometri fiind incluși în planul național de dezvoltare a infrastructurii, însă programul a fost stopat. Artera este inclusă pe lista de investiții prin Ordonanța 577, însă bani nu sunt. Lucrarea a fost licitată, însă noi avem bani prea puțini. Sperăm să găsim înțelegere la Guvern și să primim un ajutor important. Oricum, noi ne-am propus să profilăm și să balastăm drumul și să-l redăm circulaţiei, astfel încât să avem o compactare a lui cât mai bună. Din toamnă, sperăm să fie gata balastarea, iar până în primăvara anului viitor drumul să fie pregătit pentru a turna straturile de asfalt. Noi sperăm ca anul viitor să ne permitem măcar primul strat. Întreaga lucrare este mare, ajunge la un milion de euro, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu. În acest moment, ocolitoarea este gata doar până la intersecția cu drumul județean ce face legătura între Roman și Sagna. Dacă va deveni funcțională, atunci locuitorii din cartierul Nicolae Bălcescu vor avea un motiv de bucurie, traficul greu din zonă provocându-le, de-a lungul anilor, mari probleme la structura locuințelor. O altă lucrare importantă și care necesită mulți bani este cea pentru repararea Ocolitoarei Roman Vest, centură care începe din Ștefan cel Mare – zona Pompieri și iese la Kaufland. Strada, spun specialiștii, are porțiuni pe care fundația deja a cedat. În acest moment, se lucrează la proiectare, lucrarea urmând a fi scoasă la licitația în luna august. Pentru anul acesta, banii ajung doar pentru porțiunea de la intrare și până la Panificație. Greul este pentru anii următori, dat fiind faptul că se dorește și o lărgire a benzilor de circulație. (C.M.)

Autor:

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...