Ceahlăul vrea antrenor cu personalitate

mestecaneanu1

Conducerea Ceahlăului a anunțat, prin vocea președintelui Viorel Măstăcăneanu că este în căutarea unui antrenor cu personalitate. Mai în glumă, mai în serios, Viorel Măstăcăneanu a avansat și numele lui Dan Petrescu, numai că fosta glorie stelistă nu poate veni la Ceahlăul. Petrescu tocmai a anunțat că este gata să preia Steaua din vară, în cazul în care Reghecampf renunță la funcție. Noul antrenor al Ceahlăului nu trebuie numit pentru 5 etape. FRF a anunțat cluburile care întâmpină probleme financiare în procesul de licențiere că nu vor fi retrogradate, ci vor fi depunctate, la fiecare 30 de zile, dacă nu-și rezolvă problemele, așa că noul antrenor trebuie să își asume responsabilitatea de a porni la drum în noul campionat chiar și de la câteva puncte minus, în cazul în care, Ceahlăul se va salva de la retrogradare în acest sezon.(C. SOROCEANU)

Autor:

Ultima ora