Ceahlăul Piatra Neamț se pregătește de duelul contra Sepsi Sfântul Gheorghe

Revenirea profesorului Cristian Pustai pe banca tehnică a Ceahlăului Piatra Neamț a adus și primul punct după două înfrângeri consecutive. Ceahlăul a remizat acasă în etapa anterioară, 0-0 cu Chindia Târgoviște, formație care ocupă locul 3 în clasament.

Ceahlăul va juca în etapa a 9-a în deplasare la Sepsi Sfântul Gheorghe, echipă retrogradată sezonul precedent din prima ligă și fostă dublă câștigătoare a Cupei României în sezoanele 2021-2022 și 2022-2023. Patronul celor de la Sepsi, Laszlo Dioszegi, anunța chiar zilele trecute că formația sa are un buget „undeva la 6 milioane de euro, doar prima echipă”, comparându-l cu cel al formațiilor din prima ligă care se bat la play-off. Contrastul financiar nu poate fi mai clar, în condițiile în care, la începutul lunii octombrie, Ceahlăul Piatra Neamț a intrat oficial în insolvență, după ce magistrații de la Tribunalul Neamț au admis cererea formulată de club. Datoriile formației de sub Pietricica sunt de aproximativ 13 milioane de lei.

Președintele clubului, Angelo Alistar, a încercat să îi liniștească pe suporteri, spunând că insolvența nu înseamnă sfârșitul drumului, „ci o etapă care ne oferă timp pentru a identifica soluții și resurse. Ne dorim să păstrăm echipa unită și să continuăm parcursul sportiv început. Ce e cel mai important este că noi vom putea achita salariile jucătorilor şi staff-ului, vom fi obligaţi să facem asta. Ei sunt protejaţi şi acesta este un lucru bun. Asta ne-am dorit pentru că trebuie linişte la echipă
Avem speranța că autoritățile județene își vor respecta angajamentele și că, alături de sponsori și de comunitatea locală, vom putea asigura stabilitatea financiară a Ceahlăului. Clubul are nevoie acum, mai mult ca oricând, de sprijin și solidaritate”, a declarat președintele Ceahlăului pentru Liga2.ro.

În ciuda acestor diferențe financiare majore dintre cele două cluburi, din punct de vedere sportiv, diferențele sunt mult mai mici. Ceahlăul ocupă locul 12 în clasament, cu 11 puncte, în timp ce Sepsi este cu doar un loc mai sus.

Partida dintre Sepsi Sfântul Gheorghe și Ceahlăul Piatra Neamț se va disputa duminică, 5 octombrie, de la ora 12.30 și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...