Ceahlăul – CFR Cluj 0-1 (0-0). Eşec la aniversare

Dumitras in duel cu Robert Maah

Ceahlăul a pierdut primul meci pe teren propriu din actualul campionat, la aniversarea celor 94 de ani de la înființare, în fața unei echipe care a renăscut sub bagheta antrenorului Petre Grigoraș. Absența lui Achim din linia mediană a Ceahlăului a cântărit enorm în desfășurarea ostilităților de pe teren în partida cu CFR Cluj. Nu degeaba l-a propus Vasile Miriuță la echipa națională pe tânărul mijlocaș al Ceahlăului. Achim a devenit piesa importantă care închide culoarul către axul central al apărării, iar o echipă ca CFR Cluj, cu un antrenor precum Petre Grigoraș, foarte atent la verticalizarea acțiunilor și la ultima pasă, a știut cum să fructifice la maxim această absență. I-a dat libertate de acțiune lui Denillson pe axul central, iar acesta n-a ezitat să-și arate clasa și tehnica în regim de viteză, care a încurcat de multe ori gleznele apărătorilor Ceahlăului. Chiar Denilson a ratat prima ocazie a meciului, în minutul 4, după ce a reluat peste poartă o centrare ideală la marginea careului nemțenilor. După numai 7 minute, același Denilson i-a luat fața lui Cazan și a plasat o puternică lovitură de cap la rădăcina barei, doar reflexul lui Jovic făcând ca scorul să rămână neschimbat, 0-0. În minutul 13 a venit și primul șut pe poartă al lui Golubovic, după ce și-a pierdut pe drum adversarul direct, din păcate pentru pietreni, bosniacul fiind singurul pericol real pentru poarta apărată de Felgueiras. Dumitraș are o intervenție providențială în fața lui Ogbu Chuka, în minutul 23, pentru ca ultima ocazie a primei reprize să-l aibă în central atenției pe Chitoșcă, al cărui șut-centrare a trecut de puţin peste poartă.

Repriză favorabilă oaspeților

Repriza a doua a început cu foarfeca aceluiași Denilson, reținută în doi timpi de Jovic, dar și cu înlocuirea lui Cânu, după o accidentare nedorită, care a prevestit golul din minutul 69: Robert Maah a insistat la o minge bâlbâită în careul gazdelor, după un fault nesancționat la unul din apărătorii pietreni, a centrat la marginea careului mic pentru Tade, acesta a reluat cu capul, mingea s-a dus în bară, dar, tot Tade a urmărit-o și a împins-o în plasă pe lângă Jovic. Vasile Miriuță a încercat să schimbe registrul tactic, insistând pe viteza lui Constantinescu și inspirația lui Poipadiuc, dar defensiva clujeană, ajutată de asistentul Sebastian Gheorghe, din Suceava, care în două rânduri a ridicat greșit fanionul, pentru off-side-uri imaginare la Chitoșcă și Constantinescu, a rezistat. Tot Denilson, omul meciului, a ieșit la rampă în minutul 74, când i-a furat o minge lui Dumitraș, după care a șutat la colțul lung, mingea întâlnind bara. Okbu Chuka a ratat de puțin vinclul porții în urma unei lovituri de cap, pentru ca finalul jocului să îl găsească pe Andrei Marc pe post de vârf de atac. Exact la ultima fază, Gheorghiu a șutat spre poartă de la marginea careului mic, un apărător clujean a atins mingea cu mâna, dar centralul Adrian Comănescu a fost salvat de steagul ridicat, pe motiv de off-side, la Constantinescu, în faza ce a premers șutului expediat de Gheorghiu. 3.000 de pietreni au luat foc scandând ”Hoții!”.

Ceahlăul: Jović- Dumitraş, Marc, Cânu (min. 57 – Ichim), L. Cazan- Onciu, Stana- Ad.Gheorghiu, Golubović, Chitoşcă (min. 78 – Popadiuc) – Jula (min. 66 – Constantinescu)
Rezerve: Jicha, Dică, Rusu, Garcia

CFR Cluj: Felgueiras – Maftei, Piccolo, Rada, Camora – Muniru (min. 82 – Sepsi), Djokovic, Gabionetta Denilson (min. 75 – Rui Pedro) – Maah, Ogbu Chuka, Tade (min. 90 – Hora).
Rezerve: Mincă, Deac, Velayos, Obiora.

Cristi SOROCEANU

FOTO: Gelu CRĂCANĂ

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...