0:00

Ce vrea să vândă conducerea Ceahlăului?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Conducerea FC Ceahlăul SA a oficializat faptul că este dispusă să vândă clubul ”pentru binele fotbalului nemțean” unor potențiali investitori. Varianta gorjeanului Nicolae Sarcină a căzut, deoarece acesta a devenit sponsorul oficial al Pandurilor Târgu Jiu, el contribuind la bugetul echipei Pandurii cu aproximativ 5 miliarde de lei vechi. Cine va cumpăra pachetul majoritar de acțiuni al Ceahlăului, este condiționat să investească în echipă ”sume importante pe termen lung (cel puțin 3 ani!), conform comunicatului de presă, asumat de Viorel Măstăcăneanu, președintele Consiliului de Administrație.

Ce vinde, practic, FC Ceahlăul SA?

În ultimul raport, prezentat CA al FC Ceahlăul SA, de președintele Viorel Măstăcăneanu, în luna mai a acestui an, oficialul pietrean recunoaște că echipa de fotbal are o pierdere de recuperat, în sumă totală de 5.339.353 lei. Măstăcăneanu declara în primăvara acestui an că revenirea pe zero a datoriilor ”va constitui o mare încercare, în perioada imediat următoare, pentru conducerea executivă a clubului”. Între timp piatra de încercare s-a dovedit a fi… mai ”tare ca piatra”, dublată de inexistența unui plan de marketing pe termen scurt și mediu, astfel că, ultima soluție la care Viorel Măstăcăneanu apelează acum este vânzarea pachetului majoritar de acțiuni.

Ce se regăsește în acest pachet? Mai întâi, este interesantă condiția pusă de oficialul pietrean potențialului (sau potențialilor) investitor(i): ”Acționarii majoritari sunt dispuși să cedeze o parte din acțiuni unor potențiali investitori dispuși să investească sume importante pe termen lung (cel puțin 3 ani), în vederea valorificării potențialului material și uman de care clubul dispune în momentul actual, respectiv Material – baza sportivă, vestiare, terenuri, bazin de refacere, nocturnă, sală de forță, sală de conferințe, sală de mese, spații de cazare, iar Uman – un lot tânăr, valoros, de perspectivă la nivelul primei echipe, precum și Centrul de copii și juniori”.

Ce se întâmplă dacă angajamentul investirii sumelor de bani nu e respectat, nu se spune în comunicat, dar nici nu greu de dedus că nu se poate întâmpla nimic important, actualii acționari neputând influența politica financiară a viitorilor cumpărători. Simpla lecturare a Constituției, care garantează proprietatea privată și neamestecul terților în problemele ei, sunt suficiente pentru această concluzie. Mai trebuie precizat, că stadionul Municipal din Piatra Neamț nu aparține clubului FC Ceahlăul, ci este proprietatea municipalității, modernizat din bani publici, cu toate dotările aferente, specificate în comunicatul de presă al lui Viorel Măstăcăneanu.

Investiția, din banii pietrenilor, s-a ridicat la aproximativ 8 milioane de euro. Baza sportivă este dată în folosință gratuită clubului FC Ceahlăul SA până în anul 2023. Apoi, dacă este să ne referim la cealaltă latură, UMANĂ, Centrul de copii și juniori face parte integrantă din club. Ca formație ce evoluează în Liga I, FC Ceahlăul SA a obținut licența de club profesionist, parcugând etapă cu etapă manualul de licențiere, unul stufos, ce prevede, printre altele, existența unui astfel de centru care primește anual și fonduri de la UEFA pentru promovarea fotbalului în rândurile tineretului. Întrebarea firească este ”Ce sume de bani au investit actualii acționari în ultimii cinci ani?”, când cei mai mulți bani au fost alocați de Consiliul Local și Consiliul Județean Neamț, situație analizată pe larg, atât în cotidianul nostru, cât și în săptămânalul ”Mesagerul de Neamț”, care e demonstrat fără echivoc, cu actele pe masă, că fotbalul nemețan, fie că vorbim de FC Ceahlăul SA, ori de Asociația Ceahlăul 05, care activează în același sediu și își desfășoară activitatea pe aceleași terenuri, a beneficiat de cele mai mari sume de bani de la bugetul local și cel județean.

Primii în Europa?

Conducerea FC Ceahlăul SA mai spune în comunicatul remis presei că Centrul Internațional de Studii Sportive (CIES) ”a constatat că FC Ceahlăul SA se află pe primul loc în România, între primele locuri din Europa (înaintea unor echipe ca Arsenal Londra, Sporting Lisabona, etc) în ceea ce privește promovarea jucătorilor de la propriile centre de copii și juniori”. Fără a știrbi cu nimic meritele Centrului de Copii și Juniori condus de profesorul Toader Șteț, care, într-adevăr, cu resurse puține (a se citi: ”bani puțini”) și ajutat de profesorii-antrenori ai LPS Piatra Neamț, cu care are un contract de colaborare, trebuie spus că CIES, a analizat juniorii promovați CA NUMĂR, în prima echipă. CA VALOARE, întrecerea copiilor și juniorilor este dominată de vreo 4 ani de Viitorul Constanța (Academia ”Hagi”), Dinamo București și Banatul Timișoara, care își dispută întâietatea an de an în finalele jucate la diverse categorii de vârstă. O scurtă trecere în revistă a lotului național de tineret al României U21, antrenat de Viorel Moldovan, scoate în evidență numărul mare de fotbaliști pe care Viitorul Constanța l-a dat și îl dă pentru ”schimbul de mâine” al naționalei mari. Cel mai valoros dintre tinerii tricolori, Bălașa, a plecat de la Pitești și este legitimat în prezent la AS Roma! Dinamo București, s-a reformat încă din sezonul trecut cu jucători tineri, valoroși, proveniți din propria pepinieră, sau cumpărați pe sume mici, de la diverse cluburi de fotbal din țară. Atunci, Ceahlăul l-a cedat pe o sumă derizorie pe atacantul Velici, provenit de la Banatul Timișoara, preferând să transfere în locul lui un necunoscut: Ntambue, atacant la serviciile căruia s-a renunțat în această vară. Doru Popadiuc este singurul jucător tânăr valoros al Ceahlăului, care a ajuns să îmbrace actualmente tricoul naționalei U21, dar el este format la Suceava. Dacă e să vorbim de un produs sută la sută al fotbalului nemțean el este Alexandru Maxim, ajuns între timp la Stuttgart, dar pe care pietrenii l-au cedat gratis înainte de transferul acestuia în Spania, la clubul Transilvania Cluj, care a devenit proprietarul fotbalistului ajuns în naționale mare a României. Alături de Popadiuc poate sta Andrei Marc, dar el nu mai intră în vederile naționalei U21. Ce vine din urmă? Doar tânărul Marian Drăghiceanu, descoperit și format de Florin Axinia, selecționat la lotul U15, însă, cu o floare nu se face primăvară! Căruță, Margină, sau Tăbăcariu, trimiși la selecția lotului național U21, n-au dat satisfacție.

Mihai STOIAN

Articolul precedent… pe scurt …
Articolul următorInterviu cu Ioan MUNTEANU, deputat de Neamț