Pe lângă pârâul care colecta trei izvoare de marcă ale neamului – zvonul competitiv, speculația abilă și bârfa consolidată – n-au fost instalate la timp camere de supraveghere și nici picior de corespondent de front n-a călcat. Pârâul s-a umflat. Apoi s-a-ntins până ce s-a făcut mare cât o mare. Inconfundabilii români au deprins, încet, plăcerea de-a bea de unde se scaldă. De vreo 10 ani, plăcerea sezonieră a începuturilor a explodat într-un nefericit program național anual, distribuit pe toate anotimpurile. Pe marea otrăvitoare plutesc analize închipuite, denunțuri defecte, biografii fără lest, laolaltă cu alte produse și derivate toxice generate de contopirea zvonului cu speculația și bârfa. Marfă este s-ajungă la tot poporul. Gustul înghițiturii adânci trase din mixul de la scăldat nu-i deranjează demult pe depedenți. Ei trăiesc pe altă lume, produc tulburări majore în viața celorlalți și sunt în stare să-ți dea la cap chiar dacă le explici lucruri simple: bunăoară, și nu întâmplător, că bălăcăreala nu are legătură cu bălăceala.
Bălăcăreala politico-electorală din această toamnă este cea mai nevinovată expresie a luptei pentru titularizare la Cotroceni. Imunizarea consolidată abătută peste români face să trecem cu vederea peste ăia apucați de tremurici dacă nu-și iau la timp rația de altecele sofisticate, cum ar fi zvonurile, speculațiile și bârfele de la care am pornit. Nu contează ce spun, ce conțin – important e să fie. Uneori e mai mult, însă deprinderea cu puțin blochează perspectiva.
Astfel, dezvoltarea unei conexiuni între întâlnirea privată a premierului ungar Viktor Orban cu președintele Băsescu și intervenția celui din urmă în scandalul LUKOIL, deși râvnește la rangul de capodoperă, are șanse să se fi născut gata topită. Ipoteza a primit liber în traficul specializat, legând vizita de anunțatele interese ale companiei MOL față de LUKOIL, numai că naiba știe, în acest moment, dacă și ce este de fapt în conexiune. În loc să ridice cineva bariera discernământului, să trateze serios subiectul în regim de avarie, e alimentată voios clămpăneala națională. Clămpăneala asta e un fel de viciu încă nesupus accizelor.
Din aceleași izvoare s-a întrupat certitudinea falsă (scuzați oximoronul dinadins căutat!) a apropiatei uniri cu Republica Moldova. Difuzată în accentuat regim politico-electoral, povestea zdrobește zvonurile, speculațiile și bârfele. Zdrobește și hotarele, și rațiunea. Mai întâi, e bine-știut, întâlnirea în cadrul Uniunii Europene are de așteptat mult și bine fiindcă o nouă extindere nu a fost pusă în discuție. Apoi, la fel de bine-știut, România e membră NATO. Caută cumva trupe rusești de ocupație? Sau Transnistria nu intră în discuție? Dacă nu intră, atunci nu vorbim despre Republica Moldova, e altă entitate, care oricum ne-ar împinge într-o frontieră nesănătoasă. Iată motive pentru care tema cu unirea trebuie tratată altfel. După cum stă treaba, nu e cazul, iar românul (scăldător și înghițitor) nu are nimic împotrivă. Tratează chestiunile profunde exact ca pe-alea parazite, trecătoare, diversioniste sau cum or mai fi ele de păcătoase, de otrăvite.
Viorel COSMA
…meandrele abstractului…