0:00

Economia afectată de criza sanitară provocată de coronavirus primește un sprijin important prin promulgarea legii kurzarbeit de președinție. Firmele pot reduce programul de lucru al angajaților pornind de la 50% și până la maxim 80%, iar statul acordă un sprijin de 75% din diferența dintre salariul brut și cel pentru timpul de muncă redus. Subvenția este decontabilă la stat ulterior plății către salariat, iar angajatorii vor putea să suplimenteze suma, dacă își permit, dar această sumă nu va fi decontabilă la stat, potrivit avocat.net. Pentru ca presiunea bugetară să nu crească, s-a stabilit că subvenția maximă acordată să fie până la valoarea salariului mediu brut pe economie.

Legea promulgată în 2 aprilie prevede ca această subvenție să poată fi accesată de angajatori pe perioada stării de urgență, de alertă sau de asediu și pentru încă 3 luni de la încetarea situații excepționale. Firmele care primesc acest sprijin financiar și reduc programul de lucru al angajaților, pe baza acordului scris al acestora sau al sindicatelor, nu pot angaja. Excepția se aplică doar în cazul când salariații pleacă și atunci firma poate angaja personal.

Sunt și două condiții pentru entitățile care vor solicita decontarea indemnizaţiei acordate salariaților afectați de reducerea timpului de lucru, care trebuie îndeplinite cumulativ:

a) măsura afectează cel puţin 10% din numărul de salariaţi ai unităţii;

b) reducerea activităţii este justificată de o diminuare a cifrei de afaceri din luna anterioară aplicării reducerii timpului de lucru sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia, cu cel puţin 10% faţă de luna similară sau faţă de media lunară a cifrei de afaceri din anul anterior declarării stării de urgență/alertă/asediu, respectiv 2019. În cazul organizaţiilor neguvernamentale, precum şi al angajatorilor din categoria reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 (PFA, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale), diminuarea se raportează la veniturile realizate.

Legea kurzarbeit va trebui să fie publicată în Monitorul Oficial pentru a fi aplicabilă.

Articolul precedentFOTO: De ziua lor, jandarmii nemțeni au sărbătorit la un mod inedit
Articolul următorLocuri de muncă în instituţii bugetare din Regiunea Nord-Est