aleho
heidelbergcement

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ oferă credincioşilor nemţeni (catolici şi ortodocşi) câteva reguli de comportare în biserici, pentru ca sărbătorile pascale să fie doar prilej de bucurie.

“În perioada Sfintelor Sărbători de Paşte, credincioşii catolici și ortodocși se vor afla în lăcaşurile de cult, pentru a primi Lumina Învierii Domnului. Pentru ca aceste momente de rugăciune şi apropiere de Dumnezeu să fie petrecute în linişte şi siguranţă, pompierii militari nemțeni recomandă populaţiei, dar şi slujitorilor bisericilor, respectarea unui set de măsuri privind apărarea împotriva incendiilor”, se menţionează într-un comunicat de presă. Recomandările ISU Neamţ:

  •  Accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult să fie permis în limita capacităţii bisericii;
  • În condiţiile unui număr foarte mare de credincioşi, se recomandă desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericii;
  • Menţinerea uşilor de acces/evacuare în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase;
  • În cazul organizării slujbelor religioase în bisericile din lemn, nu se va permite aglomerarea credincioşilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente şi prezintă un risc foarte mare de incendiu;
  • Evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare / renovare şi interzicerea desfăşurării lor în obiective în care sunt amplasate schele;
  • Desemnarea, de către preoţi, a unor persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace de stingere proprii (stingătoare de incendiu);
  • Enoriaşii vor menţine o distanţă de siguranţă faţă de cei din jurul lor, pentru a evita contactul dintre lumânări şi hainele sau părul acestora;
  • Depunerea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (ex: tăvi metalice umplute cu nisip), în exteriorul lăcaşelor şi la distanţa de siguranţă faţă de elemente combustibile;
  • Efectuarea, prin grija personalului clerical de la biserici şi mănăstiri, a unei verificări după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de iniţiere a unui incendiu: stingerea lumânărilor la terminarea activităţilor şi evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii, deconectarea aparatelor electrice şi a instalaţiei de iluminat;
  • Parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase, se va face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau să împiedice accesul la hidranţii exteriori de incendiu.
  • Supravegherea permanentă a copiilor pe timpul desfășurării slujbelor.

Deoarece chiar şi în situaţia în care se respectă regulile există riscul producerii unui incendiu, pompierii recomandă şi ce trebuie făcut într-o asemenea situaţie:

  •  să nu intre în panică și să își păstreze calmul;
  • să anunțe începutul de incendiu la numărul unic 112;
  • să acorde prioritate la evacuare copiilor și femeilor;
  • să identifice și să utilizeze mijloacele inițiale de stingere a incendiilor;
  • să permită accesul forțelor de intervenție pentru stingerea incendiului.

Nu în ultimul rând şi acasă trebuie să fim grijulii:

  • amplasarea lumânărilor aprinse în suporturi stabile, la distanțe de siguranță față de materialele combustibile;
  • copiii nu vor fi lăsați nesupravegheați în încăperile în care se află lumânări/candele aprinse;
  • stingerea lumânărilor/candelelor în momentul în care se merge la culcare. (ZCH NEWS)