WhatsApp Image 2025 03 15 at 17.51.31În perioada 14-15 martie 2025, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a coordonat o serie de controale ample la mai multe magazine de bijuterii din municipiile Piatra-Neamț, Iaşi, Suceava şi Bacău, însoțit de șefii comisariatelor județene, informează un comunicat de presă al autorității citat de presa centrală.

În Piatra-Neamț, Piedone a verificat cu magnetul bijuteriile unui cunoscut comerciant din Shopping City, iar, la ieșire, le-a arătat oamenilor adunați probele confiscate avertizându-i: „Aveți grijă ce cumpărați! Mergeți cu magnetul la cumpărături!”.

Ce au constatat comisarii ANPC la Piatra-Neamț: vânzarea brăţărilor cu metal comun ca aur pur, lipsa autorizaţiei ANPC, bijuterii cu diamante fără specificarea dacă sunt naturale sau artificiale.

Folosind un banal magnet, Piedone a demonstrat că o parte dintre bijuteriile vândute la preț de aur pur erau de fapt din metal (aluminiu sau fier) suflat cu aur.

@cristianpopescupiedone

#cristianpopescupiedone #anpc #piedoneanpc

♬ Sad song by piano and violin(886018) – NOVA

Verificările au vizat 11 firme de profil din județele situate în Regiunea de Nord-Est a țării. Pentru neregulile constatate comisarii ANPC au dat 3 amenzi de 35.000 de lei și au confiscat 4,6 kg de aur, 8 kg de argint și 96 de inele cu diamante, bijuterii în valoare de 2,5 milioane de lei. Verificările au avut loc ca urmare a numeroaselor sesizări, însoțite de materiale foto -video ca probă, primite de la consumatorii din Moldova. La controale au participat polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din județele Moldovei.

Multe dintre produsele care erau comercializate ca fiind din aur pur, cu diamante, nu erau însoțite de precizări despre autenticitatea acestora.

@cristianpopescupiedone

#cristianpopescupiedone #anpc #piedoneanpc

♬ Powerful songs like action movie music – Tansa

În Shopping City Piatra-Neamț, Piedone a închis activitatea a două restaurante din zona de fast-food, unul chinezesc și unul grecesc (detalii aici și aici).

 

Angela Croitoru

Articolul precedentOlimpiada Micilor Istorici „Nicolae Iorga” – etapa județeană s-a desfășurat astăzi în mai multe școli din județul Neamț
Articolul următorNeamț. Un motociclist de 17 ani a intrat într-un gard betonat
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.