0:00

Pirotehniştii din cadrul ISU Neamţ au descoperit un adevărat arsenal, în ziua de 26 mai, în pădurea Corhana din satul Poiana, comuna Dulceşti. Alarma a fost dată de un bărbat, care verifica zona cu detectorul de metale în căutare de comori şi a găsit 4 lovituri de aruncător de calibru 60 mm. Omul a anunţat pirotehniştii care au găsit o groapă cu muniţie, în care erau nu mai puţin de 26 de lovituri de aruncător de acelaşi calibru.

“Am vorbit cu nişte oameni din sat şi mi-au spus că şi la ei, ca şi în alte localităţi, după război primăria a dat dispoziţie să fie adunată muniţia rămasă şi să fie îngropată undeva în pădure, ca să nu mai fie un pericol pentru copii”, a declarat plutonierul adjutant şef Costel Chertic, şeful echipai de pirotehnişti.

Pirotehniştii reamintesc cetăţenilor că este forte important să nu lovească, să nu mişte şi, în general, să nu atingă elementele de muniţie pe care le găsesc, să nu cumva să le bage în foc sau să încerce să le demonteze, să le taie sau să le sudeze. Copiii nu trebuie lăsaţi să se joace cu proiectilele, iar locul în care sunt descoperite astfel de “bombe” trebuie păzit până la sosirea specialiştilor pirotehnişti. Nu doar cine descoperă muniţie rămasă din timpul războiului ci şi cei care au auzit despre astfel de descoperiri sunt rugaţi să sune la 112 şi să anunţe specialiştii care ştiu să asaneze zona în condiţii de siguranţă.

„Îi rog pe oameni să ne anunţe atunci când descoperă elemente de muniţie, având în vedere riscurile la care se expun”, a precizat plutonierul Chertic. “Aş vrea să fac precizarea că aceste elemente de muniţie au făcut victime în judeţul Neamţ, ultimul eveniment având ca rezultat amputarea unui picior al unei persoane, în 2012, iar alte două evenimente au dus la decese”. (C. MIRCEA)

Articolul precedentTârgu-Neamț își alege noii cetățeni de onoare
Articolul următorMirel Mormoe spre vârful Judecătoriei Piatra Neamţ