Cătușe pentru un șofer băut și fără permis

Cătușe pentru un șofer băut și fără permisUn tânăr de 24 de ani, din localitatea Urecheni, a fost reținut pentru 24 de ore după ce s-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere și era sub influența băuturilor alcoolice. Fapta a avut loc pe 21 octombrie, mult după lăsarea întunericului. În jurul orei 22:20 a fost tras pe dreapta de oamenii legii din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț ce erau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în localitatea Petricani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, tânărul în cauză nu deține permis de conducere”, anunță Poliția Neamț.

A fost condus la o unitate medicală, pentru recoltate de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În urma administrării materialului probator, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere. Pe 24 octombrie față de făptaș a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

(G.S.)

Foto ilustrativă

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident cu trei răniți la Hangu

Un accident de circulație soldat cu rănirea a trei...

Foto. Noile prețuri la stațiile PECO din Târgu-Neamț, de astăzi, 1 iulie

La 1 iulie a expirat ordonanța care prevedea plafonarea...

O aeronavă Hercules va survola județele Botoșani și Suceava în cadrul unui zbor de instruire

Cetățenii județelor Botoșani și Suceava ar putea observa o...

Mobilizare pe lotul 3 al Autostrăzii Moldovei A7 în județul Bacău – 1500 muncitori și 600 de utilaje

Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Iași anunță lucrări...