Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”

Un accident feroviar a avut loc în dimineața zilei de astăzi, 28 octombrie 2026, „la scurt timp după ora 9:00”, între „un tren de mare viteză Renfe AVE care a plecat din Madrid la ora 8:00 cu destinația Sevilla și un tren Iryo care circula în direcția opusă”, între orașele Los Yébenes și Urda (Toledo), relatează publicația G4Media. Acesta este al doilea accident feroviar mortal care s-a produs în acest an în Spania.

Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
Sursă foto: G4Media

Trenul de mare viteză Renfe AVE a „lovit din spate trenul Iryo, care era oprit pe șine, din motive necunoscute”, iar în urma impactului două vagoane ale acestuia din urmă au deraiat și au căzut pe un terasament, potrivit informațiilor sursei citate. Trenul Iryo avea 147 de pasageri, iar trenul AVE 297.

Jesús Jerónimo, în vârstă de 54 de ani, pasager în vagonul doi al trenului AVE, a declarat că a fost „ceva brutal”: „Lucram la laptop când am simțit o accelerație foarte puternică și m-am izbit de scaunul din fața mea. Oamenii au fost aruncați din tren. Am crezut că am deraiat. Apoi, puțin câte puțin, am ieșit și am văzut că trenul nostru era înclinat. Erau mulți răniți și o mulțime de oameni șocați. Am văzut hârtii pe podea și un copil care era teafăr. În acel moment, îi ajutam pe cei de la serviciile de urgență, ținând cu mâinile pungile cu perfuzii… Pompierii, însă, lucrează la secțiunea cea mai avariată a trenului.”

Pedro Sánchez, prim-ministrul Spaniei, consternat de acest accident, a asigurat cetățenii că „se află în contact permanent” cu Óscar Puente, ministrul Transporturilor, și cu Emiliano García-Page, președintele regiunii Castilla-La Mancha. De asemenea, acesta a declarat că „Serviciile de urgență acționează la fața locului pentru a veni în ajutorul celor afectați și pentru a le asigura siguranța, în coordonare cu toate administrațiile implicate”.

În urma impactului, 46 de persoane și-au pierdut viața, confirmă guvernul din Castilla-La Mancha.

Evenimentul a cauzat întreruperea traficului pe linia de mare viteză dintre Madrid, Ciudad Real și Andaluzia, a anunțat administratorul infrastructurii.

Autor:

Ioana Mărcuțianu
Ioana Mărcuțianuhttps://zch.ro/
Absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea jurnalism, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Privește jurnalismul ca pe un câine de pază al democrației.

Ultima ora