Nunta unor tineri ar fi trebuit să fie motiv de bucurie dacă spre sfârșitul evenimentului patronul localului unde a avut loc petrecerea nu s-ar fi luat la bătaie cu nașul proaspetei familii. S-a întâmplat pe 11 septembrie 2021 la o locație din comuna Borlești. Înțelegerea dintre părți stipula ca administratorul localului să se ocupe de toate detaliile evenimentului, mai puțin băuturile alcoolice, acestea fiind asigurate de naș.
Spre finele petrecerii, după miezul nopții, nașul a mers în bucătăria restaurantului pentru a cere organizatorilor cantitatea de vin rămasă neconsumată. De aici au plecat neînțelegeri, iar pentru a clarifica situația patronul și nașul de cununie au mers la unul din foișoarele din curte unde era vinul rămas. Acolo discuțiile au luat o turnură violentă și administratorul a luat o sticlă de vin de 0,75 ml și l-a lovit în cap pe părintele spritual al tinerei familii.
Acesta l-a reclamat pe patronul violent și a obținut un certificat medico-legal care atesta că în urma agresiunii a suferit leziuni vindecabile în 7-8 zile de îngrijiri. Disputa dintre părți a fost tranșată în instanță unde victima a cerut daune morale de 100.000 de euro și 10.000 de euro despăgubiri materiale. La finele procesului acuzatul a fost găst vinovat de loviri și alte violențe și a fost condamnat la o amendă penală de 10.000 de lei, plus alți 10.000 de lei cu titlu de daune morale către cel agresat. Hotărârea instanței de fond nu este definitivă.
(G.S.)