Premiul I al Festivalului internațional de folclor “Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, care s-a desfășurat la Brăila, în perioada 26-28 iulie, a fost câștigat de grupul vocal “Kipri Voices” din Bulgaria. Grupul bulgar, care a câștigat Premiul I, în valoare de 5.000 de euro, este format din 6 cântărețe, între care o studentă, un arheolog, un manager, o profesoară de limbă engleză, un asistent universitar și o profesoară de muzică, conducătoarea formației. “Nici în acest an Premiul I nu rămâne în România. Ca și la Festivalul George Grigoriu și aici concurența este acerbă și a făcut ca, în ultimii ani, Premiul I să plece în afara României. Cu această ocazie, anunț că, începând cu anul 2014, «Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării» va avea Marele Premiu și Trofeul festivalului, un premiu peste ce avem acum I, II și III”, a declarat președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, cel care a înmânat Premiul I. Premiul al II-lea, în valoare de 3.000 de euro, a fost înmânat de primarul Brăilei, Aurel Simionescu, și a fost câștigat de Constantin Gaciu, din județul Olt, absolvent al Liceului de Muzică “Dinu Lipatti” din Pitești, secția canto-populară. “Aceasta este Brăila culturală, aceasta poate fi Brăila capitală culturală a Europei, un vis pe care avem voie să îl trăim, un vis pe care trebuie să ni-l facem noi, împreună cu toți cei care visează frumos și vor să trăiască frumos la Brăila”, a declarat primarul Aurel Simionescu. Premiul al III-lea, în valoare de 1.500 de euro, anunțat de președintele juriului, producătorul TVR, Elize Stan, a fost câștigat de Marian Medregoniu din Mehedinți, care urmează cursurile Şcolii Populare de Artă din Baia de Aramă și este colaborator al Ansamblului “Maria Lătărețu” și al Ansamblului Jidvei. “Dv, brăilenii, sunteți niște oameni norocoși, pentru că numai aici, în acest județ, există câte un festival pentru fiecare gen muzical. Nicăieri în țară nu am văzut lucrul acesta. Sunteți norocoși pentru că aveți prilejul să vă bucurați de tot ceea ce înseamnă frumos în artă”, a spus Elize Stan. Brăila organizează anual festivaluri naționale și internaționale care ating aproape toate genurile muzicale și artistice, printre care Festivalul Internațional de Canto “Hariclea Darclee”, Festivalul Internațional de Muzică Ușoară “George Grigoriu”, Festivalul “Zile și Nopți de Teatru European”, Festivalul Național de Folclor “Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, Festivalul Național de Folk “Chira Chiralina”, Festivalul Internațional al Muzicilor Militare, Concursul Național de Pictură și Grafică “Vespasian Lungu”, Concursul Național de Pian “Virtuozii”, Festivalul Poeților din Balcani și Festivalul Internațional de Caricatură. Festivalul “Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, ajuns la cea de-a șaptea ediție, este dedicat tinerilor soliști de muzică populară din zonele riverane fluviului și a fost transmis în direct pe TVR 3, fiind prezentat de Iuliana Tudor. La ediția din acest an, s-au înscris 32 de concurenți, dintre care 25 din România, din județele Olt, Mehedinți, Buzău, Ilfov, Galați, Constanța, Caraș Severin, Argeș, Vaslui, Bacău, Alba, Ialomița, Dolj, Cluj și Brăila, și 7 din străinătate, din Serbia, Slovacia, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina, Cehia și Bulgaria. (Z.C.H.)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



