Case closed: Şoric nu mai vrea să fie avocat!

aurelian soricDupă ce a bătut patru ani consecutiv la porţile avocaturii şi i s-a răspuns „respins”, Aurelian Vasea Şoric se pare că s-a consolat cu ideea că nu va face carieră în roba de apărător. Pe tabelul candidaţilor de anul acesta la Baroul Iaşi, unde dau examen viitorii avocaţi din judeţele Moldovei, numele său nu se mai regăseşte. Este posibil, aşadar, ca fostul şef al Poliţiei Neamţ să se fi lămurit că dreptul civil şi dreptul penal sunt mistere care pot fi dezlegate numai de alţi oameni.

La precedentele încercări, Vasea Şoric a obţinut 4,34 (2011), 5,65 (2012), 6,16 (2013) şi 4 curat în 2014. Între timp, fostul ofiţer a avut şi o tentativă de a intra în magistratură, dar şi acolo nota minimă este 7, iar el nu a reuşit decât un insuficient 3,50. După atâtea „succesuri” era de aşteptat ca la un moment dat să renunţe, măcar din perspectiva de a păstra aparenţele că poate fi un mediator bun. Fostul şef al Poliţiei Neamţ a obţinut autorizaţie de mediator, după ce-a absolvit cursurile de profil în anul 2011, anul în care a fost destituit din sistem după scandalul legat de asasinarea lui Gheorghiţă Mararu. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Punct final în procesul plasatorilor de valută falsă

Magistrații din cadrul Curții de apel Bacău s-au pronunțat...

Bacău. Armă letală și muniție ilegală, descoperite la domiciliul unui bărbat din Oituz

O armă letală de vânătoare, confecționată artizanal, și mai...

Bacău. Un tânăr și-a pierdut viața după ce s-a aruncat în fața unui tren

Un tânăr în vârstă de 18 ani din Bacău...

Ploaie, lapoviță și ninsoare până în Vinerea Mare

Vremea se menține deosebit de rece în Săptămâna Mare...