Casă cuprinsă de flăcări, în comuna Ceahlău, de la o candelă

În cumpăna nopții de 1 spre 2 iulie, o casă cu mansardă din satul Bistricioara, comuna Ceahlău a luat foc, pompierii descoperind la final că totul a pornit de la o candelă lăsată aprinsă peste noapte, nesupravegheată.Casă cuprinsă de flăcări, în comuna Ceahlău, de la o candelă

Familia a ieșit din interior imediat ce a simțit fumul gros, înainte de sosirea forțelor de intervenție. Din păcate, în incendiu a fost distrus parterul casei aproape în totalitate, cu toate lucrurile din interior și acoperișul unei bucătării de vară.

„La ora 00:55, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Ceahlău pentru stingerea unui incendiu produs la o casă situată în satul Bistricioara.

Casă cuprinsă de flăcări, în comuna Ceahlău, de la o candelăLa locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Ceahlău, Garda nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului și IPJ.

La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta cu flacără la parterul unei case P+M și la acoperișul unei bucătării de vară, existând posibilitatea propagării la întreaga gospodărie.

Trei persoane s-au autoevacuat din interiorul locuinței, până la sosirea pompierilor. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.

Forțele de intervenție au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars aproximativ 130 mp din parterul locuinței și bunuri din interiorul locuinței (electrocasnice, obiecte de mobilier, materiale textile) și aproximativ 70 mp din acoperișul bucătăriei de vară.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise (candelă)”, a transmis sergent major Clarisa Jinga, purtător de cuvânt al ISU Neamț.

Pompierii nemțeni transmit câteva recomandări pentru evitarea acestui tip de incendiu:

  • „Asiguraţi-vă că lumânarea/candela este stinsă complet atunci când părăsiţi încăperea;
  •  Nu amplasaţi lumânarea/candela aprinsă în apropierea materialelor combustibile (mobilier, perdele, cărţi, articole de îmbrăcăminte, draperii, hârtie etc.) ori în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi a provoca incendii.
  • Asiguraţi-vă că lumânarea/candela se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
  • Aşezaţi întotdeauna lumânarea/candela pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură;
  • Stingeți întotdeauna lumânarea/candela înainte de a o muta;
  • Nu adormiţi cu lumânarea/candela aprinsă”.

Angela Croitoru

Foto: ISU Neamț

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...