0:00

Un incendiu izbucnit de la un scurtcircuit electric, astăzi după amiază, 17 aprilie, în complexul comercial Casa Afacerilor din Roman a distrus jumătate din standurile de aici.

Casa Afacerilor din Roman devastată de flăcări, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Centrul comercial de pe strada Sucedava a fost cuprins de flăcări și de un fum gros în jurul orei 14,30. La sosirea forțelor de intervenție focul cuprinsese deja 17 standuri și se extindea cu repeziciune la altele învecinate.

Casa Afacerilor din Roman devastată de flăcări, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Trei echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere au acționat la fața locului. În paralel cu activitățile de stingere, pompierii au încercat să salveze cât mai multe din mărfurile aflate în interiorul standurilor. O ambulanță SMURD cu paramedici a ajuns la fața locului, dar, din fericire, intervenția acestora nu a fost necesară.

Casa Afacerilor din Roman devastată de flăcări, ZCH NEWS - sursa ta de informații

După o muncă asiduă, pompierii romașcani au tras linie și au adunat pagubele: au ars aproape în totalitate bunurile din 17 standuri, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, aparate electronice și electronicasnice, accesorii și produse cosmetice și s-au deteriorat bunuri din alte 9 standuri. Suprafața totală afectată de incendiu a fost de aproximativ 450 mp.

Angela Croitoru

Articolul precedentL4 Răuceşti pierde şi dă speranţe Victoriei Horia
Articolul următorRomânia se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.