În antichitatea cuvintelor o fi existând o rădăcină comună pentru filă, filaj, filatelie, filatură, filarmonică şi (har Logosului!) filantropie. Autorul a scris această carte, după lecturi masive, ţinând cont doar de un singur sens al cuvântului „Obliteraţii”: „anularea unui timbru prin aplicarea unei ştampile” (vai, ce dureroasă e ştampila: „autor minor”, chiar mai traumatizantă decât aceea de „neinteresant” sau „nul”!). Timbrul original avea valoarea sa (fie şi numai de circulaţie), dar odată aplicată ştampila pe el, nu va mai cunoaşte decât intimitatea clasorului. Amintirile vor trebui să fie păstrate, nu…clasate. Criticii de specialitate au cercetat cu acribie sau bunăvoinţă (ne fiindu-le deloc străină nici varianta expeditivă şi minimalizatoare) opera în sine a…literaţilor, dar pentru a evada din metoda tehnicistă de abordare (fatalmente monotonă şi plictisitoare, ba chiar inestetică pentru „les connaisseurs”), au apelat la inserţia unor întâmplări de istorie literară (prioritar amuzante, dar nu în spritul anecdotei care primează, ci al celei care completează). Exemple ilustre: Creangă, Caragiale, Minulescu, Păstorel, Zaharia Stancu, Ahoe, Nichita Stănescu, Fănuş Neagu. Fapte de viaţă, addenda la operă, de o spiritualitate elevat-încântătoare. Timbrul iniţial (până şi al vocii) a dispărut în timp („vreme trece, vreme vine”!) „sună” şi după o sută de ani la fel de fascinant. Citind aceste „Obliteraţii”, triumf şi cădere de fi-vor, veţi simţi al marii literaturi române răscolitor vifor! Şi fiindcă umorul (subtil, gratuit, coroziv, în cascade) va face legea, „OBLITERAŢIILE” pot fi percepute şi în cheia „Opera Buffă a LITERAŢILOR”…
* Cum s-ar zice în popor, admirativ, Ion Creangă nu a fost numai un scriitor, ci şi un popă „dat dracului”. Fiindcă l-a creat pe Dănilă Prepeleac, a tras cu puşca în ciorile de pe turlele mănăstirii Golia, iar prima lui leafă de institutor la clasa I-a, la Trei Ierarhi, a fost de 166 lei, bani 66…
* La acuzele ce reclamau excluderea lui Ion Creangă din diaconie (puşcatul ciorilor de pe turlele mănăstirii Golia, tăierea pletelor, frecventarea pieselor de teatru, despărţirea de soţie) s-a mai adăugat una: „negoţul de debitant de titiun”. Diaconul nu i-a transmis băiatului său geniul de povestitor, ci preocuparea de a fi neguţător de ţigări. O postată de „iarba dracului” din moştenirea humuleşteanului.
* Într-o epistolă, scriitorul Ion Creangă pomeneşte de o teribilă furtună care a prăbuşit clopotniţa de la mănăstirea Golia. Şi să vezi altă minune: au răsărit „castraveţi de doi coţi şi jumătate” la…Arhi-man-Dracu’ Merişesco…
* Criticii proletcultiştii şi-au exprimat indignarea faţă de Ion Creangă şi aproape uitatul C.A. Aricescu pentru umorul lor involuntar, cu „bătaie” înspre răsărit. Şturlubatecul Nică, scriind „Nici nu-i pasă de Năstasă/ De Nichita/ Nici atâta”, ar fi putut supăra, în epocă, pe tovarăşii Anastas Mikoian şi Nichita Hruşciov. Iar Aricescu e şi mai subversiv: „Roşii zic că Albii legea şi-au călcat/ Albii zic că Roşii ling unde-au scuipat/ Dar poporul zice: toţi sunteţi ciocoi,/ Unii vechi şi alţii cioclovine noi”.
* Din cauza bogăţiei extraordinare de sensuri, versiunea operei lui Ion Creangă în alte limbi este de multe ori nereuşită. Astfel, un italian (Traduttore, tradittore!) a tălmăcit „Mama face plăcinte poale-n brâu” prin „Mama îşi ridică poalele şi face plăcinte”…
* La Junimea, Burduhosul (sau Popa Smântână, o altă poreclă a celui care umbla Creanga, genial, prin literatură), întrebat fiind ce mai e nou pe la Consiliul general al Instrucţiunii Publice din Bucureşti, de unde tocmai se întorsese, a răspuns printr-o anecdotă: „Cică, într-o duminică, o cucoană şi-a luat fiica şi s-au dus amândouă la biserică. Întorcându-se, după slujbă, a întâlnit o altă cucoană, care a întrebat-o cine mai era la biserică. «De», a răspuns cucoana, «eu am fost şi fiica mea: de-acolo înainte tot prostime»”.
* Încă din secolul XIX, un francez a declarat: „Geniul poporului român s-a întrupat într-un om şi s-a numit Ion Creangă”. În plus nu se mai poate spune… Nica?!
* Neavând astâmpăr „nici cât ploaia pe acoperiş”, Ion Creangă şi „Bădiţa Mihai” Eminescu părăseau bojdeuca Tincăi Vartic, pentru un circuit de 2-3 zile prin cârciumi. Rămâneau sfaturi clare: „Tinco, să ne vedem sănătoşi. Mă duc să-l scutur oleacă pe bădiţa Mihai de neguri. Până ne-om întoarce, schimbă huştile din putină, taie o cobaie, fă nişte tocmagi, trânteşte un borş acruţ ca pentru sfânta luni”. Itinerarul celor doi crai de la răsărit, ce vor cădea dinspre apus, includea şi Grădina Plăcerilor.
* Lui Ion Creangă, i-au fost de ajuns doar 8 ani pentru a scrie o operă formidabilă: de la1.10.1875 (când va debuta în revista Junimii „Convorbiri literare” cu „Soacra cu trei nurori” şi „Cinci pâini”) până la 1.03.1883 (ultima apariţie în revistă). În anul 1880 a scris capodopera „Amintiri din copilărie”. În 1879 (la 42 ani), Ion Creangă va figura printre cei 40 români şi 4525 scriitori ai lumii din „Dizionario biografico degli scrittori contemporanei” de Angelo de Gubernatis, apărut la Firenze, Italia. 3 nurori şi 5 pâini, anunţând 8 ani cu un infinit (grafic, un 8 răsturnat) de gânduri… (va urma)
Constantin ARDELEANU
