* Pe o ploaie de toamnă, la 21 de ani, tânărul Victor Eftimiu, aflat în cofetăria „Vachette” din Paris, vrând să redacteze cronica de ziar de trimis la Bucureşti, solicitase cerneală (rostit mot-à-mot cam licenţios: „de quoi écrire”), toc şi hârtie cu pătrăţele, hârtie sugătoare şi câteva plicuri galbene(rechizite oferite gratis de toate cofetăriile Parisului). Spontan, se trezi că-l evocă pe „patronul” ploii, Sfântul Ilie „– O-ho-ho! Da’ tună vere!/ – O-ho-ho! Ce vijelie!/ – Bâr! Fă-ţi cruce frăţioare!…/ – Mai domol, Sfinte Ilie!…” Aşa s-a născut celebra piesă „Înşir’te mărgărite” , având premiera la Teatrul Naţional la 2 Februarie 1911, înainte de debutul pe prima scenă a lui Alexandru Kiriţescu(1914) şi Mihail Sorbul(1916).
* Celui mai prizat dramaturg interbelic, Victor Eftimiu, i s-a reproşat de către un critic gazetar că piesele i-ar fi învechite. Răspunsul dramaturgului, fără echivoc: „Deie Dumnezeu să ţi se învechească şi dumitale piesele!”
* Victor Eftimiu, un…permanent cultivator de limbă, n-a ezitat să ia în zeflemea un cronicar dramatic, care deseori confunda noţiunile de eminent, iminent şi imanent. Curios, acesta n-a reacţionat, deoarece scripta…manent.
* Victor Eftimiu era mereu înconjurat de admiratoare. La mare, la hotelul de lux din Mamaia, Rex, prânzea cu o superbă domnişoară. L-a invitat şi pe Croh(mălniceanu) la masă, ca să-i ţină de urât, că de frumos avea cine. Când duduia s-a dus la centrala hotelului, ca ‚să prindă un fir” cu capitala – nu existau pe atunci telefoane mobile – dramaturgul îi va mărturisi lui Croh: „Ştii cine a fost bunicul ei? Ilarie Chendi… Primul critic care a scris frumos despre mine. Şi, cum se vede, i-am rămas recunoscător, acum mă ocup de nepoată-sa?!”
* Amintindu-şi de anii săi de ucenicie gazetărească, Victor Eftimiu ne relatează cum la revista umoristică „Ţivil-Cazon”, domnul B.L.(care semna Bélé) publicase un foarte ingenios catren: „Litere – / Arte:/ Ţitere/ Sparte…
* După premiera piesei de teatru „Cocoşul negru”(oarecum ratată), atmosfera care-l înconjura pe dramaturgul Victor Eftimiu era destul de tensionată, chiar dacă directorul Teatrului Naţional, conu’ Alecu Davilla îl apărase. L-a „încurajat” şi Cincinat Pavelescu: „De-ar fi scris Shakespeare piesa asta, n-ar mai fi spus nimeni că e tâmpită”. O săptămână după aceea, Eftimiu n-a mai ieşit pe stradă de ruşine.
* Victor Eftimiu nu deplânge, în perioada interbelică, atât dărâmarea casei lui Marghiloman (pe locul căreia s-a ridicat pe verticală Palatul Telefoanelor), cât parcul Oteteleşanu: „Ne-au durut însă adânc topoarele sub care s-au prăbuşit copacii bătrâni ai fostului «Parc Oteteleşanu», când fiecare frunză plină de manelele lui Barbu Lăutaru sau de romanţele lui Leonard îşi exalta ultimul suspin, în molozul infam, într-o primăvară grea de tragedii municipale”. Manele şi dărâmături, răni municipale…
* Paradoxalul Victor Eftimiu despre femeie („femeia este ca o traducere: dacă e frumoasă nu e fidelă, dacă e fidelă nu e frumoasă”) şi…tehnica cherchelirii (întrebat de un prieten cum de nu i se înroşeşte nasul de atâta băutură, el a răspuns „Fiindcă beau numai vin alb!…”).
* Victor Eftimiu, cu soţia „Gipsi (Agespina Macri), se trata cu un iaurt la lăptăria „Constantinopol”, plecând acasă mereu cu o ulcică de un kil de iaurt. Dramaturgul şi-a permis şi un sfat patronului: „ Dac-ai avea un pic de spirit comercial, măi băiete, te-ai îmbogăţi! N-ai mai sta să faci pe Mecena cu lapte covăsit pentru nişte papă lapte de literatură covăsită… Are Gipsi a mea o reţetă teribilă pentru ten, numai pe bază de iaurt. Lux, măi Cosma! Ce Nivea.. Dac-ar afla-o madam Bulandra şi Miţa Filotti, ţi-ar cumpăra câte o tonă de iaurt pe săptămână şi în curând ar da buzna în magherniţa ta tot coconetul răscopt al Bucureştilor, să-şi netezească ridurile”.
* Bietul Victor Eftimiu, de voie, de nevoie, blagoslovind pe Lenin în poemul „Piaţa Roşie”: „Ivan cel Groaznic, Boris Godunov şi ţarii toţi,/ Stăpânii unei lumi de pravoslavnici şi iloţi,/ N-au cunoscut asemenea blagoslovenii unanime/ Ca Vladimir Ulianov, om din mulţime,/ Un pumn care-a crescut şi s-a-nălţat/ Şi steaua roşie a aninat/ Pe turnul cel mai înalt al marelui Kremlin,/ El, Ilici, Vladimir Ulianov-Lenin!” Groaznic…Ilicit… Albanezul pălind într-un Roşu conjunctural. Nuanţă a compromisului de Crem…Lin, linia partidului, tradusă-n osanale…
* În vreme ce Stalin surprindea delegaţia de intelectuali români cu întrebări incomode („care e comportamentul autorităţilor sovietice în România?”; „Au comis multe violuri soldaţii Armatei Roşii la voi?”), desena profiluri de oameni şi schiţe de clădiri. Victor Eftimiu („Albanezul”) a îndrăznit să-i ceară un astfel de desen cu autograf, iar Tătucul, stupefiat s-a executat. El care de obicei…executa?!
