* Apărându-şi meseria şi îndrăgostit de scândura teatrului, actorul Puiu Iancovescu considera cinematografia „arta în conserve”. Când în toamna lui 1920 a ars Teatrul Modern din capitală, acest şuetar de geniu a susţinut că focul s-a aprins de la scânteile inteligenţei lui Victor Eftimiu…
* Victor Eftimiu, mare amator de sensuri etimologice, se întreba de ce în română „jobenul” nu face vreo referire la forma pălăriei, ca în alte limbi(în franceză haut-de-forme, în engleză top-hat, în germană zylinder, în italiană cilindru). Totuşi, prima traducere la noi a fost „ţilindru”, dar s-a optat definitiv la forma mai elegantă de joben. Asta deoarece pe negustorul franţuz, care şi-a deschis magazin de pălării pe Calea Victoriei, îl chema…Jobin. Ia , neamule, un joben de la Musiu Jobin!
* Ce credea Victor Eftimiu despre paţachine? Paţachina e doar o plantă (Rubia Tinctorum), a cărei denumire s-a extins la o femeie de moravuri uşoare. În Bucureştii mezelarului Paţac, fratele său, un expert în alt gen de carne (cea „vie”), a fost primul care a deschis un „şantan”, pe bulevardul Elisabeta. La debut, a adus din Viena „fetiţe vesele de la cabaret”, care se plimbau seara, languros, prin faţa „companiei”, ca să-şi atragă clientela. Astea erau fetele lui Paţac: Paţachinele!
* Victor Eftimiu despre ingratitudinea mulţimii: „masele l-au respins fiindcă îi cereau Iluzia, iar el le-a oferit Adevărul”(…) „Eliberatorii au pătimit mai mult decât tiranii. Abraham Lincoln, care a desfiinţat sclavia în Sud, şi ţarul Alexandru II, care i-a dezrobit pe mujici, au fost asasinaţi. Ne mai vorbind de Socrate şi Isus”. Cum să nu te cruceşti, aidoma dramaturgului, când la un concurs de imitaţie a lui Charlie Chaplin, Charlot – originalul! –, s-a situat doar pe locul al 14-lea?
* Ironicul dramaturg Victor Eftimiu, întâmpină cum se cuvine ridicarea de către Carol al II-lea a statuii ecvestre a unchiului Carol I: „Când unu-i mort şi altu-i viu,/ Eu din dilemă astfel scap:/ prefer pe cel fără chipiu/ Acelui fără cap”.
* Cuvântul „mişto”, revendicat de ţigani, derivă, după Victor Eftimiu, de la sintagma nemţească „mit stock”(„cu baston”). Doar un om de bună condiţie poate fi…mişto. Tot din germană, susţine dramaturgul, ar proveni şi cuvântul „şmecher”. Podgorenii olteni angajau specialiştii nemţi pentru degustarea vinurilor, şmecher însemnând a avea gust, a fi de bun gust. Dacă eşti şmecher, muică, cinsteşte-mă cu un vin bun!
* Victor Eftimiu tocmai se întorcea de la Academie, abătut. Văzându-l atât de trist, o cunoştinţă îl întrebase: „Domnule Eftimiu, ce-aţi păţit, că păreţi atât de fiert?” „Vin de la o şedinţă de la Academie, unde m-au criticat că am rămăşiţe mic-burgheze”. „Ei, nu e aşa de grav”, căută să-l liniştească interlocutorul de ocazie. „Cum, domnule? Ce rămăşiţe mic-burgheze, când eu sunt burghez sadea?!”
* Victor Eftimiu a remarcat că animalele comestibile au două nume în engleză (dacă sunt vii, sau moarte). Şi a exemplificat: bou (ox/beef), viţel (calf/veal), pork (pig/pork), oaie (sheep/mutton). Şi iată o interesantă explicaţie: începând cu secolul al XIII-lea, în Anglia, paznicii turmelor au fost nemţi (ox, sheep, calf, pig), iar bucătarii, francezi (veau-veal, porc-pork, mouton-moutton, boeuf-beef). Ah, caldele frigărui!
