0:00

* La Păstorel toate civilizaţiile s-au împlinit la margine de podgorie: „Şi Afrodita cea în şolduri lată,/ Şi Joe cu alaiul lui ceresc/ Nu s-au ivit din bolta înstelată,/ Ci dintr-o amforă cu vin grecesc”.

*  Evantaiul de apusuri de soare al lui Păstorel: „Beţi, băieţi, e sărbătoare/ Cât butoaiele mai curg./ Tot amurgu-i în pahare/ Curge vin şi bem amurg”. După care se trece de la bal la spital: „Bolnav cu privirea buimacă/ Se strecor prin lungi coridoare,/ Tuşesc, spre pământ se apleacă/ Şi scuipă apusuri de soare”. Şi tabloul„fluid”: „Suav, amurgu-şi lasă rugina în pahare/ Miresmele grădinii în noi se răspândesc/ S-a desfundat clondirul cu vin moldovenesc/ Mai toarnă, cârciumare,/ mai cântă lăutare”…

*  Publicistul Păstorel Teodoreanu a satirizat obiceiul partidelor politice de a schimba numele străzilor imediat cum veneau la putere. Cei ce locuiau pe „Epicur” au invocat, chipurile, schimbarea numelui străzii, cu motivaţia că au fete de vârstă şcolară. El însuşi cap de familie, noul primar a înlocuit numele filosofului elin cu inventatul…„Epicol”. Dar dacă reclamanţii roşeau rostind ultima silabă după „Epi”, de ce ar fi fost „col”(col uterin de un „par egzamplu”) mai decent?

*  Parodiere la„Luceafărul”, sub pana lui Păstorel, ocazionată de „Săptămâna vinului din Moldova”(18-24 Mai 1936): „La Cotnăraşul ce-a-nvechit/ E-o cale atât de lungă,/ Că zile cinci i-au trebuit, Fiatului s-ajungă.// Deşi pornit de mult la drum,/ Dar pe şosele proaste,/ Buchetul lui abia acum/ Zâmbi narinei noastre// Cotnarul vostru din Maxut/ Incât la cap se suie,/ Era pe când nu l-am băut,/ Azi l-am băut şi nu e.// Şi astăzi, ca-n atâtea seri,/ Când pivniţa-i adâncă,/ Tăria vinului de ieri/ Ne urmăreşte încă”.

* Elevul Stănescu Hristea din Ploieşti, celebrul Nichita de mai târziu, a scos în anul 1947, cu alţi câţiva colegi, 7 numere ale unei reviste literare ce publica fabule ironice şi reportaje fanteziste. Toţi semnau cu pseudonime (de fapt, porecle). Şi ştiţi de ce se chema originala şi îndrăzneaţa „publicaţie” „Băcăonia”? Fiindcă urmărea „a face pe cineva de băcănie!”

* Pictorul Sorin Dumitrescu este un bâlbâit… consacrat. Întrebat dacă această bâlbâială a „moştenit-o” cumva de la Nichita, acesta a replicat revoltat, ca şi cum ar fi fost acuzat de plagiat: „Nu! Nichita a preluat-o de la mine?!”

*  Grupul SIRFA e prescurtarea de la Societatea Internaţională a Ridicării Femeii prin Artă. Liderul ei era poetul Nichita Stănescu şi cuprindea mai multe secţii: Trafic de influenţă, Şantaje, Pleonasm. Dacă pictorul Mihai Bandac o considera o metaforă subtilă, plasticianul Mircia Dumitrescu o lua ca pe o glumă. Propunea să i se spună mai degrabă SBDS(Societatea Băutorilor de Dimineaţa până Seara).

* „Ochiul şi timpanul” şi-a trimis în misiune un colonel pentru a urmări activitatea grupului teribilist SIRFA. Doar Nichita nu s-a lăsat revoltat de prezenţa intrusului: „Terminaţi cu prostiile! Mai bine să am un colonel în casă decât un informator. Nu vă daţi seama? Informatorul nu ştii ce pârăşte, pe când ăsta aude cu urechile lui, nu mai crede tot ce-i spune informatorul”.

* Nichita nu se remarcase doar prin „conjugarea” unui poet oficial al vremii (J’ai beleanu, tu as beleanu… nous avons beleanu”), ci şi pintr-o sintagmă ce reflecta preocuparea unora, care în limbaj de Rahova, „mâncau rahat”, pe placul politrucilor: „mâncatul şocolatei cu linguriţă de argint”.

* Savuroasă întâlnire între nea Nicu, versificatorul ocazional de duzină, şi poetul Nichita Stănescu. „De ce nu scrii o carte de actualitate?” „Ba scriu, tovarăşe secretar general. Tocmai lucrez la un abecedar?!” Şi fiindcă veni vorba despre o iniţiere, minunaţi-vă de schimbul de replici de la o agapă specială de degustare de vinuri alese pentru alesul naţiei. Nichita, profitând de mana cerească, dădea stacană după stacană peste cap, de parcă ar fi vrut să-şi realizeze planul înainte de termen. Nea Nicu îl dojenise patern şi partinic: „Vinul pe care-l bei este unul deosebit. Un vin de colecţie nu se bea, tinere poet, se degustă”. „Tovarăşe secretar general, partidul e părintele şi îndrumătorul nostru, el ştie şi poate de toate, cu o singură excepţie: să ne înveţe pe noi, scriitorii, cum se bea!?”

* Ştiţi de ce numai lui Nichita i se poate permite să i se adreseze familiar lui Eminescu, Mişule? Fiindcă a avut superbissima inspiraţie de a denumi casa Pogor din Iaşi „locul unde Mioriţa a devenit Oda în metrul antic”.

Articolul precedentTestamentul politic al lui Mihai Eminescu (XXXIII)
Articolul următorCELE MAI FRUMOASE POEZII ROMÂNEŞTI