* Achitat la sfârşitul deceniului 6, în lotul „celor 24”, Păstorel Teodoreanu fusese întrebat de preşedintele tribunalului: „Inculpat Teodoreanu, anul şi data naşterii”. „Onorată instanţă”, răspunse ingenuu, „eram prea mic, nu-mi aduc aminte?!”
* Acelaşi Păstorel era un vehement inamic al hidrogenului şi oxigenului, reunite deseori sub formă de apă. De altfel el susţine că tehnica băutului ţine de o anume cultură oenologică: „Nu se va certa pentru întâia oară omul prost care căpătând vin vechi, bun, ales domnesc, în nesimţirea lui cea dobitocească, îl va spurca cu apă, borhut sau verice alte născoceli şi drăcii”. Dar a doua oară se va certa şi pedepsi cu purtarea burdufului de apă în spate pe stradă.
* În 1944 se schimbase regimul, dar reflexele bahice rămaseră la fel. Noii privilegiaţi frecventau localurile de lux. Păstorel, puţin ciupit de vin, ieşind din Athénée Palace („unde”,vorba lui Nichita, „nouă mult ne place”), a întins o bancnotă portarului plin de fireturi – credea el -: „Adu-mi, te rog, un taxi”. Amiralul şi-a declinat identitatea, ameninţându-l. „Mă scuzi, amirale, adu-mi un vapor !”
* Mulţi epigramişti, puţine epigrame (gen care a degenerat în nişte catrene umoristice). Bine şi aşa, dar când un Ciobănel într-ale spiritului se va apropia măcar de…Păstorel? Atunci când bulevardul Napoleon Bonaparte a devenit, sub presiunea noii ideologii, Ilie Pintilie, Păstorel Teodoreanu a reacţionat exemplar: „Mare-ai fost, tu, bă Ilie !/ Mare-a fost şi Bonaparte,/ Nu aici, în altă parte,/ Căci în scumpa Românie,/ Mare-a fost numai Ilie,/ Dar eu zic: de-ar fi să fie,/ Să se schimbe iarăşi soarta/ Bulevardului să-i zică/ Ori Ilie Bonaparte/ Ori Napoleon Ilie”. Zece stihuri de nota 10. După aproape jumătate de secol, Păstorel s-a dovedit premonitoriu: „Soarta s-a schimbat şi ţara/ E democrată, nu mai e regat,/ Iar bulevardul numele şi l-a schimbat/ În Iancu (tată de Corvin) de Hunedoara”!
* Amintindu-şi de tinereţe, când în lipsa lui Demostene Botez, îi făcea infidelităţi cu…damigeana, Păstorel devenise de-a dreptul nostalgic atunci când Botez va părăsi Iaşii: „Unde-i Greti? Unde-s teii de atunci? Unde-i acel Demostene? Unde-s eu? Unde-i damigeana?” Prin apropiere „elementul ostil”: apa!
* Mihu Dragomir „portretizându-l” pe prinţul epigramei: „Lui Păstorel: Teodoreanu (zis: Al.O.)/ Semnează-n cronici: Păstorel/ Defect: preferă vin Bordeaux,/ Virtuţi: e frate cu Ionel”. Iar „defectul” contemporan al lui Păstorel, Mihu nu uită să-l raporteze la prăfuite cronici: „A renăscut voroava noastră veche,/ Şi hronicul l-aduse la izvod,/ Reeditând în cronici pe Ureche/ Şi-n faptă pe Dabija Voievod”.
* Zvonistica de după dramaticul cutremur din 9/10.11.1940, în urma prăbuşirii blocului Carlton, l-a dat printre dispăruţi şi pe Păstorel Teodoreanu. Poetul Mihail Codreanu se grăbise cu o epigramă „reparatorie”: „Când a pornit lugubrul zvon/ Cum că murit-ai la Carlton/ Mi-am zis atunci: cu-adevărat/ O fi el mort, dar mort…de beat!” Iată răspunsul sarcastic al lui Păstorel, la 20.02.1941: „La Carlton, e ca dintr-un vis,/ Lugubrei morţi scăpat-am trenul./ Insă aflai că m-a ucis/ La Iaşi Codreanu cu catrenul”.
* Cum e să plăteşti cu libertatea umoru-ţi devastator din epigrame a ştiut-o doar Păstorel, pedepsit pentru aceasta cu doi ani de puşcărie (martie 1960-aprilie 1962). Maestru al paradoxului îşi deplângea astfel abandonarea dramatică a cinstirii vinului, din sanatoriul Zerlente, de pe Şoseaua Viilor: „Culmea ironiilor,/ De râsul copiilor:/ Să pui cap beţiilor/ Pe Şoseaua Viilor”.
* Cu ocazia unui sejur medical la băile din Carlsbad, Păstorel a ţinut să-şi informeze tatăl, printr-o mică epistolă, despre tratamentul urmat: „Dragă tată, ai dreptate/ Să mă-nchin,/ Apa asta e sărată/ Şi vrea vin”…
* Păstorel, în citarea memorabilă a „mandarinului valah”, Petre Pandrea: „vinul este o fiinţă lichidă, iar eu nu beau apă, fiindcă în apă se copulează peştii!
