Cărţi în pregătire: “Cincizeci de ierni pe muntele Fuji”
un om ducea sub braț o antenă veche
dădea înspre iarnă. sufla un vînt rece
adus de pe zăpadă cum spunea mama odată.
era înainte de Sfîntu’ Dumitru, după-amiază,
joi.
un om ducea sub braț o antenă veche de
televizor de-ăla de demult
antene din alea făcute din țeavă sau fier
vedeam ducînd cu el o întreagă istorie
o purta sub braț ca pe o pîine
cîte filme, cîte meciuri, cîte dialoguri
la distanță sau cerbi de aur va fi văzut
antena aceea îmi ziceam în gînd
cu adîncă liniște
văzîndu-l cum trece strada.
abătut, cu capu’ în jos. cîte filme se vor fi
rotit atunci în sufletu’ lui.
mirosea a zăpadă afară și vîntu-l umfla
pe trecerea de pietoni pe omul cu antena sub braţ.
de parcă ar fi fost el însuși un film. un
stîlp înfipt în inima istoriei. ca un releu
urcat pe Caraiman.
nici n-am crezut că mă-mbrac cu ea astăzi
luasem chipul și fața și blana mamei
și mi le trăsesem pe cap
să nu mă plouă
ca pe o mantie
ca pe o glugă
astăzi de ziua tatălui
cînd ea s-a retezat la păr
și și-a făcut unghiile cu lac
nici n-am crezut că mă-mbrac
cu ‘e astăzi
rostea vocea de departe
a tatălui
de sus de acolo de foarte
aproape
Doamne, ce muzică infinită, de aici deci începe libertatea
picăturile de ploaie pe obrazul ferestrei
zi după zi
ca un ochi tainic ascuns
în ropotul liniștii
suspin după suspin
și iar stropii de ploaie
ca niște broboane de rouă
prelinși pe obrazul de cîmpie
cu maci înfloriți
și țîrîit de greier tăcut
cu mîinile sub cap
pe troscotul verde după ploaie
cînd lumea s-a răcorit
și văzduhul
privind la norii umblători, albi
nesfîrșiți de albi și albaștri
aceasta e libertatea îți zici:
să stai să adulmeci să privești ceasuri
în șir
cum trec norii
cum e primenit, spălat, obrazul
lumii
de ropotul ploii
Doamne, ce muzică infinită
de aici deci începe libertatea
cu mîinile sub cap
și trupul în formă de cruce
contemplînd liniștit aura
violetă a morții
sub forma norilor umblători
pufoși ca niște îngeri rafaelici
respiri și inspiri aerul primenit
de după ploaie și-ți zici solitar :
aceasta e libertatea: să-ți poți birui sinele
să te poți împăca cu gîndul că
singur într-o zi va trebui să învingi
solitudinea
călătorind singur pe Cale.
Volumul de poezie poartă titlul “Cincizeci de ierni pe muntele Fuji” şi va apărea la Editura Cartea Românească din Bucureşti.
Dorin PLOSCARU