Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează o nouă ediție a atelierului de pictură pe sticlă dedicat copiilor. Acțiunea coordonată de Anca Mihalache, are loc în perioada noiembrie-decembrie 2023. Atelierul se adresează copiilor cu vârsta între 9 și 14 ani și se desfășoară săptămânal, începând cu data de 6 noiembrie, pe durata unei ore și jumătate, în fiecare luni, de la ora 14.30, în Sala Info-Club 1. În cadrul acestui atelier, copiii vor fi inițiați în tehnicile de bază ale picturii, li se vor completa noțiunile învățate la școală, astfel încât să ajungă să picteze singuri o icoană pe sticlă. Pentru început, vor fi căutate unele modele (izvoade) din cărțile aflate în bibliotecă la Secția Arte, Multimedia „Victor Brauner“. Vor urma desenarea cu tuș pe sticlă, alegerea culorilor și a tehnicii picturale, cu explicații referitoare la tehnicile tradiționale și moderne utilizate.
Atelier de pictură pe sticlă, la Biblioteca Neamț
0:00